Deputata Raluca Turcan (PNL) a participat la un dialog deschis cu studenții de la Științe Politice din Sibiu, unde a subliniat interesul tot mai nuanțat al tinerilor pentru viața publică.

Potrivit acesteia, întâlnirea a confirmat că implicarea noii generații nu a dispărut, ci se transformă, studenții dovedindu-se bine informați și conectați la realitățile interne și internaționale. „Am întâlnit tineri dispuși să pună întrebări incomode, care cer claritate, asumare și coerență”, a declarat Turcan.

Deputata a evidențiat că întrebările primite au vizat teme esențiale precum deciziile politice, prioritățile guvernării și direcția în care se îndreaptă România. În opinia sa, dialogul cu noua generație este unul provocator, întrucât tinerii nu caută răspunsuri facile, ci argumente solide.

La final, Raluca Turcan a mulțumit studenților pentru „onestitatea intelectuală”, dar și cadrelor universitare implicate în organizarea evenimentului, printre care conf. univ. dr. Silviu Nate și lector univ. dr. Marius Șpechea, pentru deschiderea față de acest tip de dialog.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *