În acest an, pe lângă competiția internațională, la care participă 55 de echipaje din cinci țări, Franța, Ungaria, Turcia, Italia și România, raliul este înregistrat și ca etapă a doua a Campionatului național de raliuri pe asfalt.
Evenimentul se desfășoară în perioada 24-26 aprilie.
Favoritul acestui raliu, pilotul Simone Tempestini, de nouă ori campion național al României, se numără printre concurenți, spune pentru Radio Târgu Mureș organizatorul Raliului Harghitei, Ferencz Csaba:
„Concursul are 3 zile de desfășurare. Astăzi este pentru a facilita concurenților cunoașterea suprafeței pe care o s-o parcurgă zilele următoare. Concursul propriu-zis începe sâmbătă, când vor fi parcurse 9 probe speciale. Și ultima probă specială este cea din Odorheiu Secuiesc. După care, duminică, vor fi două probe special, ultima fiind proba Power Stage, unde concurenții o să primească puncte în plus dacă câștigă. Și în jurul orei 11.00 o să fie premierea raliului.”
Conducătorii auto sunt atenționați că în zona Odorheiu Secuiesc, în care se desfășoară Raliul Harghitei, se va concura pe 119 kilometri de șosea asfaltată pe trei trasee distincte, unde traficul este temporar restricţionat.
Este vorba de DJ 136B între Păuleni şi intersecţia cu DN 13A, unde traficul va fi închis sâmbătă între orele 8:00 – 15:30 și duminică între 7:00 și 10:00.
De asemenea, pe DJ 133, între Lutiţa şi intrarea în comuna Dârjiu, circulaţia va fi restricţionată sâmbătă între 9:00 – 16:30 şi duminică între orele 8:00 și 11:00.
Și pe DJ 132A şi DJ 131A, între comunele Mărtiniş și Mereşti, circulaţia va fi închisă sâmbătă între orele 10:00 – 17:30.
Anunțuri gratuite din Maramures


