Foto: auto-drpciv.ro

Principala noutate a directivei europene care va fi implementată și la noi în țară începând cu data de 6 noiembrie constă într-o abordare medicală individualizată care permite evaluarea capacității reale de a conduce fără ca existența unui diagnostic să reprezinte, în toate situațiile, un motiv automat de respingere a solicitării.

Prevederea se referă la persoanele care au antecedente de adicții, suferă de anumite afecțiuni psihice și neurologice sau au probleme de vedere.

Șoferii vor fi evaluați după reguli noi pentru obținerea ori reînnoirea permisului de conducere, modificare ce se face în baza unui Ordin al ministrului Sănătății.

În județul Mureș sunt aproximativ 240.000 de posesori de permise de conducere la această dată, aflăm de la șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Mureș, Raul Cazan:

,,Afecțiunile medicale, care până acum atrăgeau calitatea de incompatibilitate pentru permis de conducere, de acum nu mai atrag automat această incompatibilitate, deci conducătorul auto nu mai este respins când suferă de o anumită afecțiune și se va face o evaluare individuală complexă în funcție de tratament și de evoluția bolii. Aici, din câte am înțeles, se referă mai mult la tulburări psihică și de comportament.”

Printre afecțiunile medicale care interzic, în momentul de față, obținerea de permis auto sunt epilepsia, ca afecțiune neurologică, schizofrenia, demența, tulburările psihotice acute, dar și și adicțiile, cum ar fi consumul de substanțe psihoactive sau alcool.

Prevederea este una bună, însă trebuie foarte bine analizată în cazul persoanelor cu antecedente de alcool și droguri, precizează pentru Radio Tg.Mureș medicul psihiatru din Târgu Mureș, prof.univ.dr. Marieta Gaboș Grecu:

,,Este o categorie de pacienți cu tulburi anxioase depresive în care dacă nu consumă anumite medicamente, bineînțeles nu în doze foarte mari, este mai periculos pentru ei să conducă. Dar acești pacienți trebuie evaluați și dacă sunt sub control și urmează tratamente și controale repetate și consideră medicul respectiv că poate să conducă, probabil că vor avea voie să conducă mașinile. Se depistează o serie de oameni care sunt atât de inconștienți încât conduc în stare de ebrietate. Eu zic că ar trebui foarte bine gândit dacă la acești pacienți se poate acorda sau nu permisul de conducere.”

Modificări importante apar și în ceea ce privește examinarea oftalmologică, iar evaluarea medicală nu se limitează la verificarea capacității de a distinge litere sau simboluri la o anumită distanță.

Medicii trebuie să analizeze funcții vizuale relevante, precum câmpul vizual, sensibilitatea la contrast, adaptarea la lumină și capacitatea de a vedea în condiții de luminozitate redusă.

Aceste criterii sunt importante mai ales pentru conducerea pe timp de noapte, în condiții meteorologice dificile sau în situațiile în care șoferul trebuie să reacționeze rapid la apariția unui obstacol.

O atenție deosebită este acordată și persoanelor care prezintă vedere dublă, cunoscută medical drept diplopie, ori pierderea vederii la unul dintre ochi.

Noile reguli iau în considerare și efectele unor medicamente sau substanțe care pot influența capacitatea de a conduce. Anumite tratamente pot provoca somnolență, amețeli, reducerea atenției ori încetinirea reacțiilor, motiv pentru care medicii trebuie să evalueze eventualele riscuri asociate administrării acestora.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *