Consiliul Județean Mureș a aprobat astăzi modificarea proiectului de construire a unui centru de date în Parcul Industrial Mureș, pe platforma Vidrasău-Ungheni.
Investiția, pentru care se solicită finanțare europeană, are o valoare totală de aproape 240 de milioane de lei.
Din această sumă, peste 71 de milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă solicitată, iar contribuția județului Mureș se ridică la aproximativ 168 de milioane de lei, incluzând cofinanțarea și cheltuielile neeligibile.
Valoarea proiectului a fost redusă cu aproape 400.000 de lei față de cea aprobată inițial, în luna iulie, în urma clarificărilor solicitate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.
Președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc:
,,Într-un astfel de centru de date pot stoca date atât instituții publice, cât și firme private. În momentul în care închiriază aceste capacități de stocare a datelor, va fi, practic, o unitate economică. Trebuie să existe studii în baza cărora se calculează care sunt costurile și care sunt beneficiile. Deci, momentan, în studiile economico-financiare care s-au făcut pentru depunerea acestui proiect, normal, această investiție, în 7-8 ani de zile, trebuie să se amortizeze.”
Proiectul urmează să fie finanțat, în cazul aprobării cererii, prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 și presupune realizarea unei infrastructuri pentru procesare tehnologică avansată.
Totodată, consilierii județeni au aprobat actualizarea acordului de parteneriat dintre Județul Mureș și societatea Parc Industrial Mureș, în vederea implementării investiției.
Anunțuri gratuite din Maramures


