Consilierii locali de Iași au aprobat luni proiectul trenului metropolitan, o investiție evaluată la 230 de milioane de euro, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași.
Noua rețea feroviară va conecta municipiul Iași cu localitățile Podu Iloaiei, Bârnova și Cristești-Jijia.
Planul include cumpărarea de trenuri moderne, cu o capacitate de până la 150 de locuri, amenajarea a 23 de stații și reabilitarea a 55 de kilometri de cale ferată.
– articolul continuă mai jos –
Totodată, tronsonul spre zona Fortus va fi modernizat, iar linia Socola – Holboca va fi complet electrificată.
Directorul Asociației Metropolitane de Transport Public Iași, Eduard Boz, a anunțat că săptămâna viitoare se va semna acordul de parteneriat cu CFR, urmând ca întreaga documentație să fie depusă la Ministerul Transporturilor până la sfârșitul acestei luni.
Proiectul de la Iași va intra la finanțare alături de cele din București, Brașov și Târgu Mureș, a precizat Eduard Boz.
Directorul Asociației Metropolitane de Transport Public Iași, Eduard Boz, a mai spus că cea mai mare parte a banilor, adică 85%, vine din fonduri europene, în timp ce autoritățile locale vor acoperi doar două procente din suma totală.
Anunțuri gratuite din Maramures


