Miercuri, 22 aprilie, se vor juca meciurile din sferturile de finală ale fazei județene din Cupa României la fotbal. În această fază a competiției sunt calificate șapte echipe din Liga 4 și una din cel de-al cincilea eșalon.
Se joacă într-o singură manșă
Meciurile se joacă într-o singură manșă, gazdele întâlnirilor fiind stabilite prin tragere la sorți. Două dintre aceste meciuri au oră de start 17:00, iar celelalte două 17:30. Astfel, de la ora 17:00, Victoria Călan va primi vizita celor de la Gloria Geoagiu, iar CSM Deva va fi gazda întâlnirii cu Aurul Brad, interesant la aceste jocuri, pe lângă miza în sine, fiind faptul că ele se vor reedita la sfârșitul săptămânii în curs, în ultima etapă a sezonului regular din Liga 4. Mai este de menționat că Deva și Geoagiu sunt calificate în play-off, iar Călanul și Bradul vor afla doar după ultima etapă de campionat care dintre ele se va clasa pe poziția a patra. De la ora 17:30 avem un meci între două echipe din play-out-ul celui de-al patrulea eșalon, CSM Vulcan – Șoimul Băița, iar liderul din Liga 5, Nacisa Sălașu de Sus, va juca acasă, la Râu Alb, cu o formație din eșalonul superior, CFR Simeria, neînvinsă în acest an. Dacă după timpul regulamentar de joc scorul este egal se vor juca două reprize de prelungire a câte 15 minute fiecare, și, în cazul în care echilibrul persistă, calificata în semifinale se va decide după executarea loviturilor de la 11 metri. Semifinalele se vor juca în dublă manșă, tur-retur, pe 6 și 20 mai, meciurile și ordinea de disputare a acestora urmând a fi stabilite, prin tragere la sorți, de către organizatorii competiției, cei de la Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara.
Finala fazei județene Hunedoara a Cupei României la fotbal se va juca în manșă unică, pe 12 iunie, pe stadionul “Cetate” din Deva, deținătoarea trofeului fiind Gloria Geoagiu. Învingătoarea se va califica în faza regională a competiției, la care participă câștigătoarele din toate cele 42 de județe ale țării.
Anunțuri gratuite din Maramures


