La jumătatea lunii mai a anului 2026, la Alba Iulia va avea loc primul târg de antichități din Cetatea Alba Carolina. Este vorba despre un târg de vechituri care va avea o atmosferă diferită față de clasicele talciocuri sau oseruri din România. 

Cel puțin asta își doresc organizatorii: un târg de obiecte rare, în care să nu bubuie din boxe manele, iar grătarele cu mici să sfârâie. Deși cele două elemente dau ”sarea și piperul” fiecărui târg vechituri din țară și animă atmosfera.

Evenimentul va avea loc în Alba Iulia, în perioada 13-17 mai 2026 și se va desfășura în Șanturile Cetății Alba Carolina. Organizatorii evenimentului sunt Palatul Principilor Transilvaniei și Restaurantul PUB 13.

Publicitate

Robert Roman, directorul Centrului Cultural Palatul Principilor a declarat pentru alba24.ro că până în acest moment, sunt înscriși pe liste, 52 de negustori.

Asta în condițiile în care organizatorii au impus o listă cu ce se poate vinde, dar și cu obiectele care vor fi interzise la vânzare.

Ce se va putea vinde la târgul de antichități

Mobilier și Decorațiuni interioare (incluse)

  • mobilier de epocă
  • , covoare,
  • obiecte decorative vechi,
  • obiecte tradiționale și artizanat,
  • sticlă,
  • porțelan,
  • ceramic,
  • obiecte din argint, aur și aliaje,
  • mobilier din fier forjat

Artă plastică

  • pictură și grafică,
  • sculptură,
  • artă decorativă (tapiserie, vitralii etc.),
  • icoane

Tipărituri

  • cărți,
  • publicații de epocă (ziare, reviste),
  • ilustrate și fotografii de epocă,
  • filatelie

Obiecte personale și de colecție

  • numismatică (monede, medalii, insigne),
  • trofee bijuterii și ceasuri,
  • vestimentație de epocă,
  • arme de colecție,
  • jucării de epocă și miniaturi

Obiecte muzicale

  • aparate radio de epocă,
  • aparate de redare sunet,
  • cutii muzicale,
  • discuri vechi,
  • instrumente muzicale

Vehicule de epocă

  • autoturisme de epocă,
  • motociclete și biciclete vechi,
  • alte vehicule istorice

Ce produse sunt interzise la vânzare

  • piese auto și moto,
  • anvelope, jante
  • electrocasnice (aspiratoare, hote, roboți, casetofoane etc.),
  • scule și unelte (auto, construcții, uz casnic),
  • scule electrice,
  • haine și încălțăminte second-hand sau noi fără valoare istorică,
  • produse de uz casnic fără valoare istorică (după perioada interbelică, cu excepția argintăriei),
  • parfumuri și produse cosmetice,
  • trotinete,
  • biciclete,
  • scutere moderne,
  • articole sportive modern,
  • cărucioare,
  • landouri,
  • leagăne fără valoare istorică,
  • aparate foto după 1989,
  • jucării după 1989

Fără mici și manele

Organizatorii au realizat și un reglament. Acesta prevede clar că pe toată desfășurarea târgului nu vor fi făcute grătare și nici nu se vor auzi manele din boxe.

1. Curățenia spațiului – fiecare expozant este responsabil de menținerea curățeniei pe tot parcursul târgului și la finalul acestuia.

2. Interzis gătitul pentru vânzare – nu se fac grătare sau mâncare la flacără deschisă. Este permis doar gătitul pentru uz personal, pe reșouri de campanie.

3. Animalele de companie sunt binevenite.

4. Târg în aer liber – sunt interzise prelatele folosite ca parasolare.

5. Protejarea zonei istorice – nu se afectează în niciun fel patrimoniul și mediul înconjurător.

6. Produse admise la vânzare – se acceptă doar obiecte de antichitate, artă și colecție. Este interzis comerțul cu vestimentație și încălțăminte fără valoare istorică.

7. Muzica ambientală – se păstrează la un nivel moderat. Sunt strict interzise manelele sau muzica la volum ridicat.

8. Circulația autovehiculelor – nu se intră cu mașinile pe spațiile verzi. Parcarea se face doar în zonele special amenajate. Pe timpul nopții, autoturismele se pot aduce la standuri cu mențiunea ca dimineața înainte de deschidere acestea se reîntorc în parcare.

Acest regulament general este conceput pentru respectarea patrimoniului, buna desfășurare și o experiență plăcută pentru toți participanții.

Nerespectarea regulamentului – orice abatere atrage excluderea de la edițiile viitoare și aplicarea prevederilor legale.

Comercianții care doresc să participe se pot înscrie pe ACEST LINK.

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *