Tradiționalul eveniment din noaptea de sâmbătă spre duminică s-a transformat rapid într-o scenă de film, după ce un individ a pătruns în sală vrând să provoace haos. În momentul în care s-au auzit împușcăturile, participanții s-au adăpostit sub mese. Agenții Secret Service au intervenit imediat pentru a-i evacua și proteja pe președintele Donald Trump, pe soția acestuia, Melania, precum și pe vicepreședintele J.D. Vance.

Atacatorul a fost arestat la fața locului, iar un ofițer de securitate a fost rănit în schimbul de focuri. Acesta a ajuns de urgență la spital, fiind externat duminică dimineață, potrivit șefului departamentului de comunicare al USSS, Anthony Guglielmi.

„Era înarmat cu o pușcă, un pistol și mai multe cuțite”, a transmis șeful interimar al Departamentului de Poliție Metropolitană, Jeffery W. Carroll.

Ce a transmis Donald Trump după incident

Președintele american a susținut o conferință de presă la scurt timp după eveniment, în care a oferit primele detalii despre modul în care s-a desfășurat atacul. „Un bărbat a atacat un punct de control de securitate, fiind înarmat cu mai multe arme, și a fost doborât de niște membri foarte curajoși ai Serviciului Secret”, a explicat Trump, lăudând forțele de ordine.

Ulterior, liderul de la Casa Albă a postat și un mesaj pe platforma Truth Social: „Ce noapte la D.C. Secret Service și Poliția au făcut o treabă fantastică. Au acționat rapid și curajos. Atacatorul a fost reținut și am recomandat «SĂ LĂSĂM SPECTACOLUL SĂ CONTINUE», dar decizia va fi ghidată în totalitate de poliție. Vor lua o hotărâre în scurt timp”.

Îngrijorări pentru securitatea Campionatului Mondial

Situația tensionată din Statele Unite aduce un val de incertitudine peste organizarea celei mai mari competiții fotbalistice globale, programată să înceapă pe 11 iunie. Campionatul Mondial din 2026, organizat în parteneriat de SUA, Mexic și Canada, va fi cel mai lung turneu din istorie, urmând să se întindă pe durata a 38 de zile, până pe 19 iulie.

Competiția se va desfășura în premieră într-un format extins, cu 48 de echipe naționale împărțite în 12 grupe. Fanii fotbalului vor asista la un număr record de 104 meciuri, iar siguranța participanților și a suporterilor devine acum subiectul principal pe agenda publică.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *