„O tânără de 20 de ani, din municipiul Vulcan, ar fi fost lipsită de libertate timp de zece zile și agresată fizic în repetate rânduri de un bărbat de 38 de ani. Din primele cercetări, agresiunile ar fi avut ca scop determinarea femeii să treacă un garaj pe numele bărbatului”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, potrivit Agerpres.

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu

Fapta a fost sesizată autorităților în cursul zilei de miercuri, iar polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat-o pe tânără, precum și pe concubinul acesteia.

Cei doi au fost conduși la sediul poliției pentru clarificarea situației și dispunerea măsurilor legale.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultatul indicând existența unui risc iminent pentru femeie. În aceste condiții, a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj, iar în urma administrării probatoriului a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbat”, precizează sursa citată.

Suspectul va fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor legale, mai arată IPJ Hunedoara.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *