Complexul pune la dispoziţie 7 bazine de agrement, cu o suprafaţă totală de 1.500 de metri pătraţi.

Articol de Diana Oprea, Publicat: 29 Iulie 2026, 16:32
 • Actualizat: 29 Iulie 2026, 16:32

Primăria Municipiului Deva anunță, miercuri, că, începând cu 1 august, timp de o lună, complexul de agrement Aqualand Deva va fi închis pentru desfășurarea lucrărilor de mentenanţă şi igienizare generală a instalaţiilor şi spaţiilor acestuia.

7 bazine de agrement cu apă încălzită

„Aceste intervenţii sunt necesare pentru menţinerea standardelor de calitate, siguranţă şi confort, astfel încât toate facilităţile complexului acvatic să funcţioneze în condiţii optime. Lucrările vor include reparaţii, verificări tehnice şi operaţiuni de curăţare şi igienizare completă a tuturor spaţiilor”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Deva.

La redeschidere, vizitatorii vor beneficia de un spaţiu mai curat, mai sigur şi pregătit să ofere cele mai bune condiţii pentru relaxare şi recreere, asigură autoritatea locală.

Complexul Aqualand este acoperit şi pune la dispoziţia vizitatorilor săi şapte bazine de agrement, cu diferite suprafeţe şi adâncimi, pentru copii şi adulţi, cu o suprafaţă totală de 1.500 de metri pătraţi. Complexul este prevăzut cu şezlonguri şi are pardoseala încălzită. Temperatura interioară este de 35 de grade Celsius, iar apa este încălzită la 32-35 de grade Celsius, scrie Agerpres.

Citește și: Sistem de acces şi verificare de tip Fast Track, pe Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj-Napoca

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *