Internaționalul lituanian Edvinas Gertmonas (29 de ani), portarul echipei de fotbal Universitatea Cluj în ultimele două sezoane, al cărui contract expiră la finalul acestui sezon, a semnat pentru formația elvețiană Servette Geneva, a anunțat vicecampioana României, miercuri seara, pe site-ul său oficial.
‘Salut, fani ‘U’ Cluj! Sunt eu și aș vrea să-mi iau rămas bun. A fost un carusel de doi ani și jumătate cu voi, dar a fost foarte plăcut să fac parte din această echipă și din această familie. Sper că v-am făcut mândri, chiar am făcut tot ce am putut pentru echipă. E timpul să ne despărțim, așa că vreau să transmit toate cele bune echipei! Mult noroc!’, a declarat portarul baltic.
Venit în tabăra ‘studenților’ în luna martie a anului 2024 de la Zalgiris Kaunas, Gertmonas a bifat 11 apariții în alb și negru în stagiunea 2023-2024, câștigându-și treptat postul de titular, pe care avea să și-l păstreze pe tot parcursul sezonului următor (2024-2025), în care a strâns 35 de meciuri în toate competițiile pentru ‘U’, timp în care a încasat doar 34 de goluri, contribuind din plin la întoarcerea echipei noastre într-o cupă europeană după mai bine de jumătate de secol.
În anul competițional recent încheiat, goalkeeper-ul ‘șepcilor roșii’ a mai adunat 28 de prezențe și a primit doar 20 de goluri, evoluțiile sale fiind răsplătite cu trofeul ‘Helmut Duckadam’ pentru cel mai bun portar din Superligă, oferit de DigiSport.
În total, internaționalul lituanian de 1,92 metri a jucat în 74 de meciuri pentru FC Universitatea Cluj și a păstrat poarta intactă în 30 dintre acestea.
Servette a ocupat locul 8 în sezonul recent încheiat în Superliga elvețiană.
AGERPRES/ (AS – editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Anunțuri gratuite din Maramures


