Foto: AFP

Tribunalul Cluj a suspendat actele administrative adoptate în această primăvară de către Consiliul Local Târgu Mureș privind reglementarea jocurilor de noroc, respectiv interzicerea acestora în zonele rezidențiale și suprataxarea celor care pot funcționa în condiții stricte.

Firma de avocatură care a reprezentat o societate din industria jocurilor de noroc a obținut o soluție favorabilă împotriva acestor hotărâri, în contencios administrativ.

Decizia instanței nu este însă definitivă și va fi contestată la Curtea de Apel, spun reprezentanții Primăriei Târgu Mureș, care sunt deciși să pună capăt jocurilor de noroc în zonele rezidențiale din oraș.

Prin urmare, chiar astăzi va apărea în transparență decizională un alt proiect de hotărâre, care va fi supus votului în Consiliul Local în cazul în care primăria pierde la recurs, a precizat pentru Radio Târgu Mureș viceprimarul Municipiului Târgu Mureș, Kovacs Levente:

,,Printr-o hotărâre aprobată în prima parte a acestui an, am decis ca păcănelele să fie scoase din zonele rezidențiale ale municipiului. Am stabilit o suprataxă foarte mare pe metru pătrat acelor unități care vor funcționa exclusiv în zone nerezidențiale și la o distanță considerabilă de școli. Însă, chiar dacă în primă instanță s-a suspendat aplicarea acestor hotărâri, evident că după ce ni se va comunica în mod oficial motivarea, vom face recurs și am o veste proastă pentru toți cei care ne-au atacat în aceste zile, că nu vom da niciun pas în spate și vom continua și chiar vom pune în transparență decizională o nouă hotărâre care va fi tot atât de severă.”

330 de locații de săli de jocuri au fost înregistrate până acum în Târgu Mureș iar multe dintre ele încă mai funcționează deoarece licențele și autorizațiile sunt valabile până anul viitor.

Suprataxarea celor care a u cerut reautorizarea va aduce sume considerabile la buget, ceea ce nu s-a întâmplat până acum, mai spun autoritățile locale.

Interesul pentru aceste activități este imens, acestea fiind printre puținele care au funcționat chiar și în starea de urgență din pandemie, mai spune Kovacs Levente:

,,Să ne înțelegem, până acum au fost 330 de locații, asta înseamnă că în total vor fi foarte puține și acele taxe pe care le vor plăti, de exemplu, doar după autorizațiile de funcționare pe care le-am emis până acum, asta ar însemna că în vistieria municipiului ar ajunge aproape un milion de lei. Până acum, zero lei am primit. Am introdus reguli noi și stricte și, evident, că a fost o presiune foarte mare pentru că este un interes economic extraordinar, de la amenințări voalate până la asemenea demersuri avocățești, au atacat din toate felurile posibile și imposibile aceste hotărâri ale Consiliului Local.”

​ Efectul imediat al deciziei Tribunalului Cluj este suspendarea noilor hotărâri și regulamente decise de Consiliul Local Târgu Mureș.

Până la finalizarea procesului, Primăria nu poate aplica restricțiile de amplasare, nu poate impune noile taxe locale și nici nu poate obliga operatorii să își mute spațiile sau să solicite noile autorizații.

La nivel național există mai multe cazuri asemănătoare cu cel din Târgu Mureș în care firme din industria jocurilor de noroc au atacat în instanță hotărârile consiliilor locale de restricționare a acestor activități iar în unele situații chiar prefecturile au contestat deciziile pentru nelegalitate.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *