Foto: Radio Tg.Mureș/Corina Muntean

Trei noi cazuri de rabie au fost confirmate în județul Harghita, două la bovine din Mădăraș și Sândominic și unul la un câine din Mihăileni, care a intrat în contact direct cu o vulpe.

Numărul cazurilor confirmate în județ a ajuns astfel la cinci.

Directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Harghita, dr. Róbert István, a precizat pentru Radio Tg.Mureș că mai există o suspiciune la un vițel, pentru care se fac acum analize:

,,A pornit cu un focar inițial la două bovine la un tinere din rasa Angus și o vacă în localitatea Tomești, în zona Ciucului de Sus, după care în următoarele zile în localitățile învecinate, la Sândominic și mai jos, la Mădăraș, la fel câte o bovină. Am mai apărut un cățel de șase luni. Mai avem o suspiciune la ora asta, un vițel, acum este în curs de recoltare a probei.”

În jurul fiecărui focar a fost stabilită o zonă de protecție pe o rază de trei kilometri.

Aici vor fi inventariate animalele receptive la rabie, inclusiv câinii și pisicile, iar exemplarele care au intrat în contact cu animale suspecte vor fi puse sub observație timp de 30 de zile.

Animalele despre care există suspiciunea că au fost mușcate sau zgâriate vor fi izolate, iar câinii și pisicile vor fi vaccinate antirabic acolo unde este necesar.

Circulația acestora va fi, de asemenea, supravegheată și limitată, mai spune Róbert István:

,,Este o zonă care se întinde de la Miercurea Ciuc, inclusiv Miercurea Ciuc, până sus la orașul Bălan și Izvorul Mureșului. S-au instituit măsuri de restricție a mișcării animalelor respective din focar, se face catagrafia vulpilor. Am stabilit și ca măsură rărirea familiilor de vulpi, fiind o densitate destul de mare în această zonă. Au fost împrăștiate pe tot teritoriul județului Harghita momelile pentru vaccinarea orală a vulpilor.”

Și aici vor fi inventariați câinii și pisicile și vor fi efectuate vaccinări de completare.

În focare, laptele provenit de la animale clinic sănătoase nu poate fi consumat sau comercializat în stare crudă, ci numai după pasteurizare sau fierbere.

Persoanele care au intrat în contact cu animalele bolnave vor fi identificate și îndrumate către unități sanitare specializate.

Măsurile îi vizează și pe gestionarii fondurilor de vânătoare, care trebuie să evalueze populația de animale sălbatice, în special cea de vulpi, și să organizeze acțiuni de vânătoare pentru vulpi și șacali.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *