Articol de GSP – Publicat duminica, 23 august 2026, 12:09 / Actualizat duminica, 23 august 2026 12:09

Corona Brașov și Gloria Bistrița vor disputa astăzi, de la ora 17:30, finala Supercupei României. Meciul va fi televizat pe Digi Sport 2.

  • În finala mică, de la ora 15:00, se vor înfrunta CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea.

Final Four-ul Supercupei României, organizat în sala polivalentă din Bistrița, nu a dezamăgit. Semifinalele de sâmbătă au fost dramatice, câștigate de echipele care au venit puternic din spate.

Corona Brașov – Gloria Bistrița, live de la 17:30

Corona Brașov, intrată într-o nouă eră, cu antrenorul norvegian Bent Dahl la cârmă, a fost condusă și cu 6 goluri în semifinala cu SCM Rm. Vâlcea. Brașovencele s-au impus cu 25-24, printr-un 7 metri transformat de Magda Balsam la ultima fază.

E un sentiment foarte plăcut, având în vedere că în perioada de pregătire nu am avut chiar cele mai bune rezultate. Am venit montate, am vrut să câștigăm această semifinală. Sunt foarte mândră de echipa mea! În primul rând, vrem să terminăm sănătoase acest turneu, este o competiție dificilă, cu cele mai bune echipe. Normal că vom încerca să plecăm cu trofeul acasă, vom face tot ce depinde de noi

– Andreea Popa, coordonatoarea Coronei Brașov

Campioana Gloria Bistrița a trecut dramatic de CSM București, scor 40-38, după prelungiri. A fost un meci în care clubul bucureștean a acuzat arbitrajul.

Incredibil atmosfera! Ne era dor. Pot să spun că a trecut foarte mult timp, deși realist nu a trecut. Incredibil ce suporteri avem și câți oameni vin să ne susțină aici, la Bistrița. Trebuie să fim mândri că România are două echipe în Champions League. Două echipe foarte bune. Sperăm ca anul acesta să ajungem mai departe de unde am ajuns anul trecut. Am emoții doar când mă gândesc că vom evolua din nou în Champions League, aici și în deplasare. Fanii noștri au venit cu noi peste tot

– Lorena Ostase, pivotul Gloriei Bistrița

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *