Unul dintre cele mai vechi poduri feroviare din România, parte a primei magistrale din Transilvania, a fost dezafectat odată cu vechea cale ferată de pe Valea Mureșului. În locul său au fost construite trei poduri noi, proiectate pentru viteze de până la 160 km/h.
Vechiul pod de la Brănișca a fost abandonat. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Unul dintre cele mai vechi poduri feroviare din România, parte a primei magistrale din Transilvania, a fost dezafectat odată cu vechea cale ferată de pe Valea Mureșului. În locul său au fost construite trei poduri noi, proiectate pentru viteze de până la 160 km/h.
Din toamna anului 2025, trenurile care circulă pe Valea Mureșului, între Simeria și Arad, au fost mutate pe un traseu nou, în zona localității Brănișca din județul Hunedoara.
În noiembrie 2025 a fost deschisă circulația feroviară pe primul fir modernizat al noii variante construite între stațiile Ilia și Mintia. Noua cale ferată are o lungime de circa șase kilometri și este cu 1,2 kilometri mai scurtă decât vechiul traseu. Construirea sa a impus ridicarea a trei poduri peste Mureș, care însumează 1,3 kilometri, iar construcția întregului segment a fost estimată la peste 290 de milioane de lei.
În 6 mai 2026, la ora 11.00, a fost dat în exploatare și firul al doilea al noii căi ferate. Compania anunțase încă din noiembrie 2025 că, după darea în exploatare a ambelor fire la vitezele proiectate, timpul de parcurs între Ilia și Mintia urma să scadă până la opt minute pentru trenurile de călători și la 18 minute pentru cele de marfă.
Vechea cale ferată este scoasă din teren
Odată cu mutarea circulației pe noul traseu, vechiul sector feroviar de aproximativ șapte kilometri, folosit de trenuri încă din 1868, a fost închis traficului. Vechea cale ferată de pe Valea Mureșului a fost dezafectată, iar șinele, traversele și celelalte elemente ale infrastructurii sunt scoase, atât de pe traseul prin Brănișca cât și de la vechiul pod de pe Mureș.
1/10
Calea ferată Simeria Arad, Poduri peste Mureș, zona Brănișca Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (9) jpg
La Brănișca, lina traversa în două locuri drumul care străbate localitatea. După scoaterea șinelor, cele două foste treceri la nivel au fost acoperite cu asfalt.
Clădirea fostei gări Brănișca și anexele sale nu mai servesc nici ele infrastructurii feroviare. O parte a gării este locuită de familia unui fost angajat al căilor ferate. Cea mai Restul construcției a rămas nefolosit, într-o stare avansată de degradare.
Podul construit odată pe prima cale ferată din Transilvania
Podul de la Brănișca făcea parte din calea ferată Arad–Deva–Alba Iulia, inaugurată în decembrie 1868, prima magistrală feroviară din Transilvania. Pe traseul de 211 kilometri au fost construite două poduri peste Mureș: cel de la Brănișca și un altul la Alba Iulia.
Podul peste Mureș în secolul al XIX-lea. Ilustrată de epocă.
Ridicarea podului peste Mureș a fost una dintre marile provocări întâmpinate de constructorii magistralei.
Planurile inițiale prevedeau realizarea unui pod de 260 de metri, construit în întregime din lemn. Stâncile din albia Mureșului au făcut însă imposibilă respectarea planurilor inițiale, iar structura din lemn a putut fi folosită doar pe o porțiune de circa 62 de metri.
De la inginer proiectant de nave, la cultivator de fructe de pădure bio. Produsele, într-un lanţ de magazine
În jurul anului 1880, suprastructura din lemn a fost înlocuită cu una metalică. Pentru susținerea ei au fost construite încă două pile din piatră. În anii ’60, podul a fost dublat de o construcție paralelă, pe care a fost amenajat al doilea fir al căii ferate, iar două decenii mai târziu, magistrala a fost electrificată.
Atentatul de la podul peste Mureș
Vechiul pod păstrează urmele unor lovituri de proiectil din timpul Primului Război Mondial, dar a rămas cunoscut și pentru atentatul petrecut aici în seara de 17 iulie 1907, când persoane rămase necunoscute au încercat să arunce în aer trenul expres Budapesta–Predeal.
Atentatorii au așezat pe șine un butoi cu dinamită, înainte ca trenul să ajungă pe pod. Explozibilul a fost lovit de locomotivă și a detonat.
1/6
pod vechi branisca imagini de epoca
„Ferestrele locomotivei au fost sparte, iar o bucată din șină a sărit în aer, însă niciunul dintre pasageri nu a fost rănit”, informa presa vremii, citată de publicația maghiară huszadikszazad.hu.
Potrivit relatării, locomotiva a împins de pe linie o parte din dinamita așezată de atentatori, reducând forța exploziei și împiedicând producerea unei catastrofe. Atentatul putea provoca una dintre marile tragedii feroviare ale începutului de secol, însă trenul și-a continuat drumul fără ca vreun călător să fie rănit.
Trei poduri noi peste Mureș la Brănișca
În locul vechii căi ferate și a primului său pod, constructorii au amenajat o variantă mai scurtă și mai dreaptă, care traversează Mureșul de trei ori în zona Brănișca.
1/12
Gara Branisca Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (1) jpg
„Pentru realizarea acesteia a fost necesară construirea inclusiv a următoarelor trei poduri feroviare peste râul Mureș, în lungime totală de 1,3 kilometri, a căror valoare totală estimată depășește 290 de milioane de lei: podul nr. 1, situat la intrare în localitatea Brănișca dinspre Deva, în imediata vecinătate a vechiului pod feroviar, are lungimea de 384 de metri; podul nr. 2, amplasat în zona Castelului Jósika, are lungimea de 435 de metri; podul nr. 3, aflat la ieșirea din Brănișca spre Bretea Mureșană, are o lungime totală de 486 de metri”, arată CFR.
Potrivit companiei, toate cele trei poduri au o înălțime de 1,95 metri și sunt realizate din tabliere metalice, cu cuve din beton armat și fundații executate direct în rocă.
„Pentru a reduce impactul asupra râului Mureș s-a utilizat o tehnologie modernă, prin care podurile au fost construite pe maluri și ulterior lansate în poziția finală”, mai arată CFR.
Cele trei poduri peste Mureș, de pe linia ferată de mare viteză din vestul țării, finalizate după cinci ani de șantier VIDEO
Podurile fac parte din tronsonul Gurasada–Simeria, lung de 40,88 kilometri, care include construirea a 17 poduri, dintre care trei peste Mureș, 27 de podețe, patru pasaje superioare și trei pasaje inferioare.
Magistrala Simeria–Arad, modernizată într-un deceniu
Lucrările nu sunt încă finalizate pe tronsonul Gurasada–Simeria, deși trenurile circulă pe ambele fire ale noii variante Ilia–Mintia. Segmentul face parte din proiectul de modernizare a celor 141 de kilometri de cale ferată dintre kilometrul 614, în apropiere de Arad, și Simeria. Potrivit datelor publicate de CFR la sfârșitul lunii iunie 2026, gradul general de implementare a proiectului a ajuns la 92 la sută.
Pe tronsonul Gurasada–Simeria, lung de 41 de kilometri, stadiul fizic era de 90 la sută, iar finalizarea lucrărilor este estimată pentru semestrul al doilea al anului 2026.
Lotul Km 614–Bârzava, de 42 de kilometri, ajunsese la un progres fizic de 99 la sută. Pe tronsonul Bârzava–Ilteu, lung de 36,04 kilometri, stadiul lucrărilor era de 99 la sută, potrivit ultimei actualizări publicată de CFR.
Cel mai puțin avansat este sectorul Ilteu–Gurasada, de 22,34 kilometri, unde progresul fizic ajunsese la 83 la sută. Finalizarea acestuia este estimată pentru semestrul al doilea al anului 2027, întârzierile fiind legate de lucrările dificile la tunelurile de pe Valea Mureșului, cu o lungime de aproximativ 1,2 kilometri.
Potrivit informațiilor publicate de CFR, până în prezent, au fost recepționați 83 de kilometri din noua cale ferată Simeria–Arad, respectiv 42 kilometri pe tronsonul Km 614–Bârzava, 36 kilometri pe sectorul Bârzava–Ilteu și 5,447 kilometri pe tronsonul Ilteu–Gurasada.
Contractele pentru modernizarea magistralei au fost semnate în 2017, iar lucrările au început etapizat în 2017 și 2018. Proiectul prevede viteze de până la 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru cele de marfă, și construirea a aproximativ 60 de kilometri de traseu complet nou, cu nouă poduri peste Mureș.
Anunțuri gratuite din Maramures


