Publicația notează că regiunea rămâne încă puțin cunoscută în rândul turiștilor străini și că 85% dintre vizitatorii Harghitei sunt români.
„O vacanță aici costă o fracțiune din cât ar costa în Dolomiți sau în Alpii francezi ori elvețieni”, scrie britanicul.
Prețuri mici și o zonă fără aglomerație
Pe lângă prețurile mai mici, jurnalistul remarcă și faptul că zona este mult mai puțin aglomerată, ceea ce contribuie la o experiență turistică mai autentică.
Unul dintre principalele puncte de atracție este natura sălbatică. Harghita are una dintre cele mai mari densități de urși din Europa, iar autorul povestește că a văzut inclusiv o ursoaică și puiul ei în timp ce mergeau prin pădure, în apropierea șoselei. În cadrul unei alte experiențe, la un observator pentru fauna sălbatică, a urmărit patru urși care se hrăneau.
Călătoria a inclus și Lacul Sfânta Ana, descris drept singurul lac vulcanic din România, o plimbare prin Tinovul Mohoș și o excursie cu caiacul pe Lacul Zetea, unde turiștii pot avea chiar șansa de a vedea urși venind la apă.
În ultimii ani, România a atras tot mai mulți turiști străini
În 2025, Via Transilvanica, traseul care unește nordul Bucovinei de malul Dunării, a atras anul trecut 120.000 de turiști din peste 60 de țări. Este un număr record care i-a făcut pe inițiatori să lanseze un nou obiectiv ambițios. Traseul spectaculos s-ar putea extinde în Maramureșul istoric și în Țara Oașului, alte ținuturi de poveste din țara noastră.
Anunțuri gratuite din Maramures


