Sfârșitul de săptămână aduce în Piața Sfatului din Brașov ”Ziua Europei”.

Brașovul devine, astfel, în perioada 8–10 mai, scena unui eveniment spectaculos dedicat Zilei Europei, unde tradițiile, arta și energia comunității se împletesc într-un festival vibrant, desfășurat în inima orașului. Pe întreaga durată a evenimentului, vizitatorii sunt invitați să descopere un târg artizanal autentic, unde meșteșugari, artizani și producători locali vor expune: creații handmade, obiecte tradiționale, produse autentice românești și bunătăți culinare.

De asemenea, va fi un program artistic de excepție cu școli de dans, momente de canto și instrumente, formații rock, teatru și performance-uri artistice, păpuși uriașe spectaculoase, piramide umane impresionante, parade artistice în centrul orașului. Asta, în timp ce publicul va fi parte dintr-un show dinamic, unde muzica, dansul și expresia artistică creează o experiență memorabilă.

Pe scenă vor urca artiști și trupe rock, pop rock apreciate, printre care: Thelephant, Antebellum sau Citybreakers, Vocal Techniques Studio, Trupa de teatru Artediem Brașov Claudia Miritescu și Palatul Copiilor Brașov, Colegiul Național J. Honterus Brașov în timp ce atmosfera va fi completată de: DJ Cassanova ’90 și DJ Albert și un spectaculos SKY SHOW care va impresiona Brașovul.

CITEȘTE ȘI: UNITBV, între primele 5 universități din țară, conform celui mai recent Metaranking

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *