Manifestarea Zilele Brașovului, organizată la sfârșitul acestei săptămâni sub sloganul ‘Fii parte din tradiție!’, propune o serie de evenimente culturale și tradiționale la care participanții sunt sfătuiți de reprezentanții primăriei să vină fără mașina personală, autobuzele având un program cu o frecvență de două-trei ori mai mare, iar în plus călătorii beneficiază de gratuitate vineri.
‘Duminică are loc ‘Coborârea Junilor în Cetate’, unul dintre cele mai importante și spectaculoase evenimente ale Brașovului, care adună an de an zeci de mii de participanți. Pentru ca toți brașovenii și turiștii să se bucure de această zi fără grija parcării, transportul în comun va avea un program special’, se arată într-o postare pe Facebook a Primăriei Brașov.
Astfel, potrivit sursei citate, în intervalul 9:00-18:00 se va asigura o frecvență de două-trei ori mai mare – vor circula 60 de mijloace de transport, față de 30 într-o duminică obișnuită, iar 13 linii vor fi suplimentate.
Duminică, pe durata paradei, circulația va fi restricționată pe arterele pe care vor defila Junii, din Piața Sfatului către Piața Unirii și spre Pietrele lui Solomon.
Autobuzele vor fi deviate pe strada Vlad Țepeș, cu stație la Teatrul Dramatic.
Vor fi mijloace de transport pregătite în Livada Poștei și zona AJOFM pentru preluarea călătorilor la finalul evenimentului.
Vineri, imediat după ‘Aruncatul în țol’, care are loc în Piața Unirii din Șchei, participanții sunt așteptați în Piața Sfatului, unde de la ora 17:30 vor cânta CIMERA Band, de la 18:00 The Citybreakers, iar de la 19:00 – SymPhoenix & Filarmonica Brașov.
‘Bucură-te de tradiție, atmosferă și spectacol fără stres! Lasă mașina acasă și vino să întâmpini Junii așa cum se cuvine!’, au mai transmis reprezentanții Primăriei Brașov. AGERPRES / (AS – redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Anunțuri gratuite din Maramures


