Grupul ieșean Misavan, cunoscut pentru producția și distribuția de produse de curățenie, își extinde activitatea și intră pe piața serviciilor logistice, prin dezvoltarea unui centru logistic în Alba, scrie Ziarul de Iași.
Investiția este estimată la circa 15 milioane de euro.
Noul centru este conceput atât pentru operațiunile proprii ale companiei, cât și pentru furnizarea de servicii logistice către terți.
– articolul continuă mai jos –
Hubul logistic va avea o suprafață construită de aproximativ 14.000 mp, pe un teren de circa 2 hectare, o înălțime de 16 metri și o capacitate de stocare de 14.000 de paleți. Testele sunt programate pentru finalul acestui an, iar operațiunile comerciale ar urma să înceapă la începutul anului viitor.
Cel mai mare proiect de investiții de până acum
Economedia scria în aprilie că Misavan anunța „cel mai mare proiect de investiții de până acum”. La acel moment, fondatorul Misavan Ciprian Otea nu a dorit să dezvăluie ce reprezintă investiția.
Sandu Baboi, Director de Operațiuni, Misavan, spunea recent că compania a investit, în ultimii trei ani, 10 milioane de euro într-o fabrică de detergenți în parcul industrial Miroslava.
De asemenea, compania a început un proiect de aproximativ 10.000 de metri pătrați la Ciugud, în Alba, unde doar investiția în automatizare va fi de 2,5 milioane de euro.
„Toate aceste investiții vin la pachet cu un cost, iar astăzi discutăm din ce în ce mai frecvent despre reziliență. Aici vine prioritatea numărul zero: să investim în tehnologie, astfel încât să devenim foarte inteligenți și eficienți din punctul de vedere operațional, încât să reușim să absorbim majorările de costuri, fără să le transferăm, neapărat, ori de câte ori apare o nevoie de transfer în preț. Atunci când vorbim despre reziliență, cu toții știm că reziliența fără sustenabilitate financiară reprezintă doar un cuvânt frumos”, a declarat recent Sandu Baboi.
Compania anunțat recent și o serie de vânzări în Arad și în Craiova. În Arad compania vinde o hală cu showroom (aproximativ 1.800 mp) care include și 5.000 de mp de teren. „A avut ca primă destinație showroom și service auto și noi am cumpărat-o cu mai mulți ani în urmă (suntem al 2-lea proprietar) și o folosim în prezent în activitatea curentă. Deoarece în viitorul apropiat nu se va mai potrivi nevoilor noastre, o scoatem la vânzare la un preț negociabil. Are toate facilitățile necesare unei bune funcționări, intrări multiple și este liberă de sarcini”, afirma Ciprian Otea. În Craiova, compania vinde o proprietate în apropierea aeroportului din Craiova de aproximativ 2.200 mp de construcție și 5.000 mp de teren. „Are deschidere direct la DN și condițiile comerciale sunt negociabile. Motivul vânzării: dimensiunea si configurația ei nu ne vor mai fi de folos în viitor”.
Holdingul Misavan are peste 470 de salariați și activitate răspândită la nivelul întregii țări.
Anunțuri gratuite din Maramures


