Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că Statele Unite au ridicat, pentru prima dată, întrebarea dacă Ucraina s-ar retrage din Donbas în cazul în care ar adera la NATO. Zelenski a anunțat că, dacă va primi o ofertă concretă de garanții, o va supune consultării populației.

Declarațiile au fost făcute vineri, într-o discuție cu jurnaliștii, și au fost sub embargo până sâmbătă dimineață, potrivit AFP și Kyiv Post, citate de News.ro și Mediafax. Agenția ucraineană Ukrinform le-a relatat sâmbătă.

„A fost prima dată când s-a pus această întrebare”

„Americanii au ridicat o întrebare: «Şi dacă Ucraina ar adera la NATO? S-ar retrage Ucraina din Donbas?» A fost prima dată când s-a pus această problemă”, a declarat Zelenski, potrivit AFP.

Liderul de la Kiev a repetat că Ucraina nu se retrage și nu cedează teritorii. El a explicat că Kievul discută cu partenerii un pachet de securitate care ar cuprinde garanții concrete din partea NATO și a UE, o armată ucraineană puternică, cu un anumit număr de militari, armament și sprijin financiar pe o perioadă stabilită, și un „Plan de Prosperitate”, cu surse de finanțare clar definite, potrivit Ukrinform, preluată de Rador.

Decizia, la ucraineni

Dacă americanii și ceilalți parteneri din NATO vor confirma un astfel de pachet, Zelenski spune că va cere opinia societății. „Nu am dreptul să iau această decizie singur”, a declarat el, potrivit AFP. Președintele ucrainean a precizat că deocamdată lipsesc detaliile concrete și că totul este încă în discuție.

Chiar și într-un asemenea scenariu, Ucraina nu va recunoaște teritoriile ocupate ca aparținând Rusiei, a subliniat Zelenski.

Rusia și securitatea Europei

Zelenski a mai spus că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este periculoasă și poate duce la noi războaie sau escaladări. „Adevărata securitate pentru Europa o reprezintă UE şi NATO. Atât. Nu există altă securitate pentru Europa”, a insistat el, potrivit AFP.

Negocierile de la Abu Dhabi

Discuțiile trilaterale dintre Ucraina, SUA și Rusia au avut loc la Abu Dhabi, pe 10 și 11 noiembrie. Potrivit lui Rustem Umierov, șeful delegației ucrainene, principalul rezultat a fost un acord pentru cel mai amplu schimb de prizonieri de la începutul războiului, relatează Ukrinform. Părțile au decis să continue negocierile și să implice în ele și reprezentanți europeni.

Comentarii



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *