Wizz Air va inaugura o nouă rută directă între Târgu Mureș și Alicante, una dintre cele mai cunoscute destinații de pe litoralul mediteraneean al Spaniei.
Primele zboruri sunt programate pentru 14 ianuarie 2027. Cursele vor fi operate de două ori pe săptămână, joia și duminica în sezonul de iarnă, respectiv lunea și vinerea în sezonul de vară.
Tarifele pornesc de la 139 de lei sau 24,99 euro pentru un segment, iar biletele sunt deja disponibile pe site-ul și în aplicația Wizz Air. Prețul de bază include un bagaj de mână de maximum 40×30×20 de centimetri, în timp ce trollerul și bagajul de cală se achită separat.
Noua conexiune va facilita atât vacanțele pe Costa Blanca, cât și deplasările românilor stabiliți în provincia Alicante. Ruta este anunțată la scurt timp după introducerea unei noi legături aeriene de la Târgu Mureș către Nürnberg.
Anunțuri gratuite din Maramures


