Andreea Pirui, fostă concurentă a emisiunii „Puterea Dragostei”, și Lingurar Daniel sunt dați în urmărire internațională, după ce Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă în lipsă a celor doi, pentru 30 de zile, într-un dosar de trafic internațional și intern de droguri de mare risc și operațiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive. Decizia a fost pronunțată în 4 noiembrie 2026, la solicitarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj.

Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie-noiembrie 2026, Andreea Pirui și Lingurar Daniel l-ar fi determinat pe un bărbat de 36 de ani să se deplaseze în Olanda pentru a achiziționa droguri de mare risc și produse psihoactive. Cei doi i-ar fi asigurat transportul, cheltuielile de deplasare și hrană, precum și banii necesari cumpărării substanțelor. Drogurile ar fi urmat să fie comercializate ulterior în județele Cluj și Sălaj.

La data de 2 noiembrie 2026, bărbatul de 36 de ani a fost prins în flagrant, pe raza municipiului Arad, după ce a introdus în țară peste un kilogram de substanță psihoactivă și o cantitate de cocaină. Potrivit comunicatului DIICOT, acesta se întorsese din Olanda ca pasager într-o cursă internațională de transport persoane, având drogurile ascunse într-o pernă.

În cauză sunt cercetați patru inculpați, pentru trafic internațional și intern de droguri de mare risc, precum și pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive. Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a doi inculpați, dintre care unul era deja arestat în altă cauză.

Pentru Andreea Pirui și Lingurar Daniel, instanța a dispus arestarea preventivă în lipsă, mandatele urmând să fie puse în executare de la momentul identificării și prinderii acestora.

Andreea Pirui este cunoscută publicului ca fostă concurentă a emisiunii „Puterea Dragostei”, difuzată de Kanal D.

Cercetările sunt continuate de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, cu sprijinul structurilor de combatere a criminalității organizate din Cluj-Napoca, Maramureș, Sălaj și Arad.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *