Rusia a lansat noi atacuri verbale la adresa României, după ce autoritățile de la Cluj-Napoca au decis că la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică nu vor fi arborate drapelul Rusiei și nu va fi intonat imnul acestei țări. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, susține că România politizează sportul și avertizează că Moscova „nu va lăsa această situație fără consecințe”.
Într-un mesaj publicat de Ambasada Rusiei în România, Zaharova afirmă că sportivii ruși s-au confruntat la competiția de la Cluj-Napoca cu „un nou exemplu de arbitrar vădit și de politizare a sportului internațional”.
Ea susține că interdicția privind folosirea drapelului și a imnului contravine deciziilor recente ale Federației Internaționale de Gimnastică și ale Uniunii Europene de Gimnastică, care au eliminat restricțiile impuse anterior sportivilor ruși.
„Este regretabil că rusofobia cultivată în România în toți acești ani produce asemenea efecte monstruoase”, afirmă Zaharova, care acuză autoritățile române că nu sunt capabile să asigure condiții egale pentru participanții la competiții internaționale.
În finalul declarației, oficialul rus lansează și un avertisment: „Partea rusă nu va lăsa această situație fără consecințe”.
Rusia s-a retras din competiție
Reacția vine după ce Federația Rusă de Gimnastică a anunțat vineri retragerea echipei naționale de la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică de la Cluj-Napoca, invocând „încălcări grave ale regulilor de competiție din partea organizatorilor”.
Decizia a fost luată după ce primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că, deși sportivii ruși pot participa la competiție, în BT Arena nu vor fi folosite simbolurile oficiale ale Federației Ruse.
Cum a început disputa
Emil Boc a explicat miercuri că, atunci când Clujul a acceptat organizarea competiției, regulile prevedeau că sportivii ruși nu pot concura sub drapelul și imnul național. Între timp, Federația Internațională de Gimnastică și-a modificat regulamentul și a permis din nou folosirea acestor simboluri.
Primarul a anunțat însă că această schimbare nu va fi aplicată la competiția găzduită de Cluj.
„În sala polivalentă BT Arena de la Cluj-Napoca nu se va intona imnul Rusiei și nu va fi folosit steagul Rusiei”, a declarat Boc, argumentând că nu este vorba despre o măsură îndreptată împotriva sportivilor, ci despre refuzul de a permite simbolurile unui „stat agresor” într-o țară membră a Uniunii Europene.
El a cerut Federației Internaționale de Gimnastică să păstreze regulile existente în momentul în care orașul a acceptat organizarea competiției și a solicitat Federației Române de Gimnastică și autorităților române să clarifice situația înainte de startul concursului.
Moscova a cerut sancționarea României încă de joi
Reacția Mariei Zaharova vine după ce, încă de joi, oficiali ruși au cerut sancționarea României.
Dmitri Svișcev, prim-vicepreședintele Comisiei pentru cultură fizică și sport din Duma de Stat, a declarat pentru TASS că România ar trebui să fie privată de dreptul de a organiza competiții internaționale dacă nu respectă regulamentele federațiilor sportive. El l-a acuzat pe Emil Boc că urmărește „PR politic”.
La rândul său, antrenoarea emerită Valentina Rodionenko a susținut că un primar nu poate decide condițiile în care participă sportivii la o competiție internațională și a afirmat că, dacă regulile nu sunt respectate, turneul ar trebui mutat sau chiar anulat.
Anunțuri gratuite din Maramures


