Cetatea Medievală din Târgu Mureș găzduiește, între 4 și 6 septembrie, o nouă ediție a festivalului multidisciplinar Zacusca de Artă. Timp de trei zile, spațiul istoric se transformă într-un loc deschis publicului, cu muzică live, arte vizuale, teatru, dialoguri culturale și activități participative, toate cu acces gratuit.
Organizatorii estimează că evenimentul va reuni peste 100 de artiști, invitați și facilitatori, susținuți de o echipă de 40 de voluntari și de o rețea de parteneri locali. Festivalul păstrează formula care l-a transformat, de-a lungul edițiilor anterioare, într-un loc în care vizitatorii pot ajunge pentru un concert și pot descoperi, în aceeași seară, o expoziție, un spectacol de teatru, un atelier sau pur și simplu un colț liniștit al Cetății în care să petreacă timp.
Anunțuri gratuite din Maramures


