Edilul a atras atenția că termenul pentru finalizarea noului pod rămâne sfârșitul lunii martie 2027.

Circulație pe patru benzi pe strada Uzinei Electrice

Potrivit lui Emil Boc, constructorul și-a respectat angajamentul privind asfaltarea străzii Uzinei Electrice înainte de termenul de 15 noiembrie. La momentul verificării, mai erau de realizat marcajele rutiere.

„Antreprenorul s-a ținut de cuvânt, e 14 noiembrie, strada este asfaltată la patru benzi, strada Uzinei Electrice, și astăzi mai trebuie să facă marcajele”, a declarat primarul.

Acesta a precizat că lucrările de marcaj urmau să înceapă în cursul dimineții, iar până seara, în jurul orelor 18:00-19:00, balizele de pe carosabil urmau să fie îndepărtate. Astfel, șoferii vor putea circula în mod obișnuit pe patru benzi, față de cele trei disponibile anterior.

Noul pod Garibaldi trebuie să fie gata până în martie 2027

Emil Boc a anunțat că va monitoriza în continuare lucrările la noul pod Garibaldi, pentru ca termenul de finalizare să fie respectat. Potrivit angajamentului prezentat de primar, circulația pe noul pod trebuie să fie posibilă până la sfârșitul lunii martie 2027.

„Voi sta cu ochii pe ei să termine și lucrările la noul pod Garibaldi, pod Garibaldi care trebuie să fie gata până la sfârșitul lunii martie anul viitor, adică la sfârșitul lunii martie 2027”, a spus edilul.

Publicitate

Primarul a recunoscut disconfortul creat de lucrări și aglomerația din trafic, precizând că podul provizoriu preia o parte din circulație, dar nu rezolvă în totalitate problemele din zonă.

Noul pod Garibaldi ar urma să ofere și piste pentru biciclete, spațiu pietonal și o conectivitate mai bună între cartierele Clujului.

Podul provizoriu ar putea deveni o trecere pentru pietoni și bicicliști

Emil Boc a mai anunțat că, după finalizarea noului pod Garibaldi, municipalitatea intenționează să transforme podul provizoriu într-un pod pietonal și velo.

„Am luat decizia ca, după finalizarea podului Garibaldi, să construim un pod pietonal și velo, pentru biciclete și pietoni, pentru a asigura iarăși o mai bună conectivitate a cartierului”, a declarat primarul.

Edilul a transmis că municipalitatea va urmări respectarea termenelor și a calității lucrărilor, subliniind că șoferii pot înțelege disconfortul temporar provocat de șantier, dar nu și întârzierile cauzate de lipsa de mobilizare a constructorului.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *