Președintele AIDA-TL, Ioan Iancu Popa, a răbufnit în scandalul STP și Primăria Alba Iulia: ,,Nu am făcut lucrul ăsta în cei 36 de ani. Interesul nostru e cetățeanul, și șoferii, și călătorii”
Reprezentanți de la AIDA-TL, Societatea de Transport Public Alba Iulia și Primăria Alba Iulia au fost prezenți, joi, 9 iulie 2026, în cadrul unei Comisii de Dialog Social în care s-a discutat despre criza transportului din municipiu.
Ioan Iancu Popa, primarul comunei Sântimbru și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Local Alba Iulia (AIDA – TL), a început prin a spune că ,,să ținem cont că oamenii din municipiu nu circulă. Nu știu cine se poate uita în ochii lor să spună că de ce nu își iau salariile”.
El a continuat prin a face un scurt istoric a ceea ce înseamnă AIDA-TL, vorbind despre înființarea din 2009 și că ,,în momentul de față” asociația deservește pentru 110.000 mii de locuitori din județul Alba.
,,Vreau ca oamenii din Alba Iulia să poată beneficia de transport”
Ioan Iancu Popa a continuat prin a spune că, zilnic, peste 120 de curse intră și ies din Alba Iulia, iar locuitorii municipiului pot beneficia de acestea. Totuși, potrivit acestuia, situația trebuie rezolvată și în ceea ce privește transportul public din municipiu:
„Vreau să vă spun că transportul, în momentul de față, funcționează în zonele 2-7, reprezentând UAT-urile din mediul rural. Având în vedere că este un transport integrat, autobuzele pleacă din autogară și merg, spre exemplu, spre Sântimbru, iar toți călătorii din Alba Iulia pot să se urce și să coboare. Dacă merg spre Ighiu și Cricău, la fel. Spre Oarda sau Ciugud, același lucru. Într-o zi, sunt 125 de curse care intră și ies din Alba Iulia. Eu vreau ca oamenii din Alba Iulia să poată beneficia de transport așa cum a fost. Acesta este un lucru foarte important.”
El a continuat prin a spune vorbi despre oamenii afectați despre scandalul dintre STP și Alba Iulia, spunând că: ,,interesul nostru e cetățeanul. Și șoferii și călătorii. Trebuie să acționăm să îi ajutăm să facem traiul mai bun, ăsta e rolul nostru”.
,,Nu se face așa. Nu am făcut lucrul ăsta în cei 36 de ani de când sunt primar”
Despre începutul grevei, președintele AIDA-TL a spus că încă de la începutul acesteia a intrat în dialog cu compania de transport public din Alba Iulia: ,Mi s-a prezentat un tabel cu datorii pe care Primăria Alba Iulia le are față de operator. Apoi am mers la domnii șoferi în autogară ca să știu că nu se fac șmecherii. Erau dornici ca cineva să îi întrebe de sănătate. Îmi pare rău. Am luat telefonul și am sunat pe domnul Prefect și domnul primar. Nu se face așa. Nu am făcut lucrul ăsta în cei 36 de ani de când sunt primar. Am fost lângă oameni mereu, indiferent dacă am putut rezolva problema sau nu”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE
Anunțuri gratuite din Maramures


