Ministrul interimar al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, marți, că lupta cu drogurile este o prioritate a mandatului său, menționând operațiunea de la Hunedoara pentru stoparea unei metode foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor, și anume pretinse terapii sau ritualuri, atractive și aparent inofensive.
”Se cuvine să remarcăm operațiunile de succes în lupta antidrog, cum este cea desfășurată recent în Hunedoara. Sub aparența unor ‘ritualuri spirituale’, un număr de cetățeni urmau să fie intoxicați cu droguri de mare risc. Polițiștii antidrog, în cooperare cu procurorii DIICOT, au oprit și stopat operațiunea de trafic de droguri. Lupta cu drogurile este o prioritate a mandatului meu de ministru de interne”, a declarat Cătălin Predoiu într-un mesaj video postat pe pagina de internet a MAI.
Potrivit ministrului, Poliția Română lansează de mai bine de trei ani, periodic, cadențat, încontinuu, operațiuni antidrog.
”S-au adunat sute de astfel de acțiuni, sute de grupuri de trafic destructurate, mii de traficanți trimiși în fața legii. Primesc săptămânal rapoarte despre capturi și grupuri destructurate. Dar de ce este important de remarcat în mod special acest caz? În primul rând, pentru că polițiștii luptători antidrog au oprit drogurile înainte ca acestea să ajungă la oameni. În al doilea rând, pentru că acest caz prezintă o metodă foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor: pretinse terapii sau ritualuri, atractive și aparent inofensive. În al treilea rând, demonstrează capacitatea structurilor noastre antidrog de a se adapta tacticilor noi folosite de traficanți, de a-i căuta și destructura oriunde îi prindem, aducându-i în fața legii. Așa cum, de asemenea, au făcut recent și într-o operațiune internațională de amploare, când au destructurat un grup internațional și capturat aproape două tone de droguri de mare risc”, a spus Predoiu.
El a evidențiat că toate țările europene, inclusiv România, sunt grav afectate de ‘acest flagel’.
”Știu că această luptă este permanentă și de lungă durată, știu că traficul de droguri este un flagel global, o afacere de 30 miliarde de euro anual doar în Europa, știu că toate țările europene sunt grav afectate de acest flagel și că el afectează și România, știu că succesul depinde covârșitor de educația din familie, de la școală, din societate, dar, știu la fel de bine că noi ne vom face partea noastră, vom continua să lansăm operațiuni bine gândite, planificate, folosind întreaga resursă aflată la dispoziție. Și sper ca viitorul guvern cu puteri depline să continue prioritizarea luptei antidrog și să îi aloce resurse. Și pentru această prioritate avem nevoie rapid de un guvern cu puteri depline, pentru că dorim să lansăm politici noi antidrog, metode noi de combatere a traficului, să continuăm aplicarea ‘Foii Europene de Parcurs Antidrog’. Luptând antidrog, luptăm și pentru tinerele generații, luptăm pentru viitorul României”, a subliniat Cătălin Predoiu.
Ministrul speră, de asemenea, ca Parlamentul să construiască legislativ un statut special pentru luptătorii antidrog, protejându-i, recunoscând riscurile pe care și le asumă și importanța muncii lor.
”Până atunci, dragi polițiști luptători antidrog și procurori DIICOT, vă mulțumesc și vă felicit pentru recentele operațiuni. Vă cer să continuați îndârjiți această luptă. De ea depinde cum va arăta societatea noastră mâine și mai departe”, a transmis ministrul afacerilor interne.
Poliția Română a informat luni că doi bărbați, un cetățean peruan și unul danez, au fost arestați preventiv și o femeie, cetățean român, a fost plasată sub control judiciar într-un dosar privind traficul internațional și intern de droguri de mare risc, după ce la o pensiune din localitatea Boșorod, județul Hunedoara, unde era organizată o ceremonie de ”reconectare cu sinele”, au fost descoperiți peste 6,6 litri de substanță lichidă conținând droguri de mare risc.
”Din probatoriul administrat a rezultat că, la data de 27 august 2026, cei doi bărbați ar fi introdus în România droguri de mare risc, în contextul organizării de către femeie, la o pensiune situată în localitatea Boșorod, a unui eveniment destinat persoanelor interesate de ritualurile Amazonului Peruvian, în cadrul căruia urmau să se consume substanțe vegetale, conținând droguri”, se arăta în comunicatul Poliției.
Conform anchetatorilor, urmau să fie consumate droguri sub forma unor preparate cunoscute sub denumirile Ayahuasca și San Pedro. Ayahuasca conține DMT și cactusul San Pedro conține mescalină, ambele fiind încadrate ca droguri de mare risc, conform comunicatului.
Evenimentul ar fi fost promovat online ca o experiență de ”reconectare cu sinele” și la ceremonii și-ar fi anunțat prezența șamani și alte persoane. Participanții ar fi fost recrutați prin interviuri organizate în vara acestui an și accesul s-ar fi făcut doar pe bază de recomandare.
Participarea costa 590 sau 650 de euro de persoană, sumele incluzând, potrivit procurorilor, ceremoniile, cazarea și masa.
Anunțuri gratuite din Maramures


