Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pun în aplicare astăzi, 7 mai, două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals intelectual.

Cercetările polițiștilor vizează servicii medicale aparent prestate începând cu anul 2022 la nivelul unei unități medicale publice de către unul dintre medicii specialiști, existând suspiciunea că s-ar fi procedat la înregistrarea de servicii medicale fictive, presupunând consultații la distanță (telemedicină), care ar fi fost ulterior decontate din fondurile bugetului național al asigurărilor sociale de sănătate.

Perchezițiile se desfășoară la două instituții publice din județul Brașov, iar pentru completarea materialului probator, urmează a fi identificate și ridicate obiecte, înscrisuri și date informatice ce au legătură cu activitatea infracțională.

De asemenea, prejudiciul cauzat urmează a fi stabilit pe baza probelor administrate în cauză.

La finalizarea activităților, două persoane urmează a fi conduse în baza mandatelor de aducere, la sediul unității de poliție pentru audieri.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Brașov și al Serviciului Criminalistic.

Facem precizarea că activitățile polițiștilor au ca scop documentarea întregii activități infracționale, iar cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *