Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Alba au desfășurat duminică, 1 martie, o acțiune rutieră pe o stradă principală din Alba Iulia. Vizate de opririle în trafic, în dimineața zilei de duminică, 1 martie, au fost doamnele și domnișoarele care s-au aflat la volan în acel moment. 

De data aceasta polițiștii rutieri nu le-au cerut actele la control, ci au avut o misiune mai importantă.

Să le ureze o primăvară fericită și să le ofere un mărțișor cu ocazia zilei de 1 Martie 2026.

Însă, polițiștii din Alba Iulia au vrut să le ofere un cadou inedit în acest an. Mai pe scurt să îmbine clasicul fir roșu cu alb cu un obiect folositor.

Drept urmare, șoferițele ”trase pe dreapta” de 1 Martie 2026, de către polițiștii rutieri au primit în dar un pix alături de clasicul șnur. Un pix inscripționat cu ”Inspectoratul de Poliție Județean Alba”.

”Un pix cu care să își noteze cele mai frumoase amintiri din această vară”, au transmis polițiștii rutieri din Alba Iulia.







Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult …

Ultimele articole pe alba24




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *