Un locuitor din Alba Iulia, Sebastian Dănuț Mihai, se confruntă de mai mulți ani cu o problemă. Acesta locuiește în Pâclișa, pe strada Carpenului, iar problema cu care se confruntă o reprezintă haitele de câini care își fac veacul în zonă.
În trecut, câinii au intrat pe teritoriul proprietății sale și i-au ucis două capre în valoare de 1000 de euro. Mai mult de atât, susține că animalele sunt atrase de o groapă de gunoi ilegală, care se află lângă casa sa.
Deși a făcut mai multe petiții și sesizări atât către Poliția Locală, dar și către IPJ Alba, bărbatul susține că este pasat de la o instituție la alta. Localnicul a venit la redacția Alba24.ro unde a detaliat situația.
În linii mari, acesta a declarat că primele haite de câini au apărut undeva în jurul anului 2020. Apoi, în anul 2022 a realizat o serie de petiții și sesizări către Primăria Municipiului Alba Iulia, în care a detaliat că animalele își fac veacul prin zonă.
Câțiva câini capturați
În urma sesizărilor a primit un răspuns că hingherii au capturat în decursul a jumătate de an, în 2022, cinci câini din zonă. Dar că acțiunile de capturare au fost îngreunate din cauza faptului că animalele se ascundeau în vegetația deasă, sau prin case aflate în construcții.
De asemenea, în 2025 a făcut plângeri atât la IPJ Alba, dar și la Poliția Locală, după ce mai mulți câini au intrat în grădina sa și i-au ucis două capre Alpina Franceză, în valoare de 1000 de euro. S-a întâmplat în data de 4 iulie 2025. După ce animalele au fost ucise de câini, bărbatul a făcut sesizări către cele două instituții.
(în video groapa ilegală de gunoi de lângă proprietatea sa)
Acesta susține că din partea compartimentului Poliția Animalelor i s-ar fi transmis că în cazul în care câinii nu sunt microcipați nu este de competența lor, iar din partea Poliției Locale că dacă animalele au microcip este de competenta compartimentului Poliția Animalelor al IPJ Alba. Apoi a primit un răspuns cum prin care a fost anunțat că petiția sa a fost clasată.
A mai precizat că haitele de câini își fac veacul și în stația de autobuz din Pâclișa și că băiatul său a fost atacat în timp ce se deplasa cu bicicleta de câinii din zonă.
Bărbatul susține că animalele ar fi atrase de groapa de gunoi ilegală din zonă, groapă în care mai mulți locuitori aruncă gunoaie. De asemenea susține că haitele de câini s-ar adăposti prin curțile localnicilor din zonă când autoritățile ajung în locație după sesizările sale.
Anunțuri gratuite din Maramures


