Chef Toma, bucătarul Cetății, a pregătit recent o înghețată cu un ingredient la care puțini s-ar fi gândit: slănina. Pentru a vedea cum reacționează publicul, a oferit din preparat unor cetățeni din Alba Iulia și i-a provocat să ghicească „vedeta” desertului.

Dacă ești curios cum se face înghețata cu slănină și zmeură, mai jos găsești ingredientele și pașii de preparare.

Ingrediente pentru înghețata cu slănină

Pentru această rețetă de înghețată de casă ai nevoie de:

  • 4 gălbenușuri
  • 4 albușuri
  • zmeură proaspătă sau congelată
  • coniac
  • esență de vanilie
  • 500 ml de smântână dulce
  • 500 ml de lapte
  • zahăr (trei linguri)
  • slănină

Cum se prepară înghețata cu slănină, pas cu pas

Pentru a încorpora slănina în înghețată, aceasta trebuie mai întâi tăiată mărunt și prăjită. Apoi se pune în coniac, împreună cu esența de vanilie și se lasă aproximativ 2 ore, timp în care capătă aromă și se echilibrează gustul.

Publicitate

Între timp, se pun la foc laptele, smântâna dulce și trei linguri de zahăr, amestecând până când zahărul se dizolvă. Laptele trebuie să fie ușor cald, nu fierbinte.

O parte din lapte se toarnă peste gălbenușuri și se amestecă. Compoziția rezultată se adaugă apoi peste restul de lapte, amestecând repede. Se lasă din nou la foc, amestecând din când în când, până se obține o cremă. Crema se lasă să se răcească, apoi se pune la frigider.

Cele patru albușuri se bat spumă. Se adaugă zmeura și slănina scoasă din coniac, apoi se încorporează totul în crema rece. Preparatul se pune la congelator până se întărește.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *