După ce într-un clip postat pe TikTok s-a afirmat că a apărut o ambulanță care „fură copii”, o autospecială a fost atacată cu topoare, bâte și pietre în județul Cluj.
Echipajul unei ambulanței din judetul Cluj a trecut printr-o misiune deosebit de periculoasă.
Medicii, chemați să acorde îngrijiri unui pacient în Recea Cristur, au fost atacați cu bâte, topoare și pietre, pe fondul unor zvonuri propagate pe TikTok despre o presupusă „ambulanță care fură copii”.
Șoferul autosanitarei a fost rănit la ochi de cioburile geamului spart și a fost operat, informează dejeanul.ro.
Citește și: Interlopii din clanul Buricea tăiau degetele rivalilor și îi torturau pe datornici. Unde ascundeau banii
Efect TikTok: Ambulanţă, atacată cu topoarele în Cluj, după ce într-un clip s-a afirmat că „fură copii”
Totul s-a întâmplat sâmbătă, 8 august 2026, puțin după ora 21.00.
Echipajul Serviciului de Ambulanță a fost trimis în Recea Cristur, la aproximativ 30 de kilometri, pentru un pacient cu stare de rău. Iar intervenția aparent obișnuită s-a transformat într-un coșmar.
La intrarea în localitate, medicii au oprit pentru a cere indicații. Au întrebat un grup de localnici unde se află adresa. În loc de ajutor, oamenii au început să îi filmeze și să se agite.
Citește și: Noul trend de pe TikTok care poate afecta vederea. Gestul extrem la care recurg femeile pentru frumusețe
După ce medicii au preluat pacientul, in drum spre Spitalul din Dej, unde urma sa fie transportat, calea le-a fost blocată de un autoturism din care au coborât mai mulți indivizi înarmați cu bâte și topoare. Aceștia au început să lovească autosanitara, susținând că ar fi „ambulanța neagră care fură copii”.
Doar prezența de spirit a șoferului i-a salvat pe membrii echipajului de furia agresorilor, care au aruncat și cu o piatră ce a spart geamul autosanitarei.
Cioburile de sticlă i-au ajuns în ochi șoferului, care a reușit totuși să conducă până la Cluj-Napoca. În zadar au sunat medicii la 112 de pe ambulanță, întrucât niciun echipaj de poliție nu le-a fost trimis în ajutor.
Ajuns la Cluj-Napoca, ambulanțierul a fost internat și dus de urgență în sala de operație, deoarece cioburile i-au afectat corneea. Potrivit medicilor, acesta va avea nevoie de cel puțin trei luni de recuperare.
Anunțuri gratuite din Maramures


