Dosar penal pentru ucidere din culpă în urma tragediei din Alba Iulia, în care o femeie a decedat: Șoferul care a lovit-o mortal pe trecerea de pietoni, cercetat în stare de libertate

Polițiștii din Alba au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în urma tragediei din Alba Iulia, în care o femeie de 62 de ani a decedat. 

Potrivit IPJ Alba, șoferul care a lovit-o mortal pe trecerea de pietoni este cercetat în stare de libertate.

Citește și: VIDEO | Momentul impactului în care o femeie a fost spulberată de o mașină pe o stradă din Alba, surprins de camere: Șoferul a lovit-o chiar pe trecerea de pietoni

Reamintim că accidentul a avut loc marți, 14 iulie 2026, în jurul orei 14.30, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Alba Iulia, în fața Alba Mall.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Alba Iulia, care se afla angajată în traversarea regulamentară a străzii, prin loc semnalizat și marcat corespunzător.

Citește și: UPDATE FOTO | Accident MORTAL în Alba Iulia: O femeie de 62 de ani, DECEDATĂ după ce a fost lovită de un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu

În urma evenimentului rutier, femeia a suferit leziuni corporale grave și, din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical, fiind declarat decesul acesteia.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăreste Ziarul Unirea pe ȘTIRI GOOGLE


Ultimele știri publicate în Ziarul Unirea


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *