Șapte persoane din Covasna, ridicate după scandalul de pe străzile Brașovului. Polițiștii au fost întâmpinați cu violență
IPJ Brașov vine cu primele informații oficiale după mobilizarea de amploare a forțelor de ordine de marți după-amiază, pe străzile municipiului Brașov. Șapte persoane, cinci bărbați și două femei, toate din județul Covasna, au ajuns în custodia polițiștilor.
Totul a început după ce un echipaj al Poliției Municipiului Brașov, aflat în patrulare pe strada Gheorghe Barițiu, a fost sesizat de un trecător că între mai multe persoane aflate în apropierea unei unități medicale din zonă ar fi izbucnit un conflict. Ulterior, cei implicați s-ar fi urcat într-un autoturism și ar fi plecat.
Polițiștii au pornit în direcția indicată și au identificat, pe strada Nicolae Bălcescu, autoturismul în care se presupunea că se aflau persoanele implicate.
În momentul în care mașina a fost interceptată, situația a degenerat. Potrivit IPJ Brașov, din autoturism au coborât mai multe persoane adulte care „au început să se manifeste violent față de echipajul de poliție”, după care s-au împrăștiat în mai multe zone din apropiere.
A fost solicitat imediat sprijinul altor forțe de ordine, fiind declanșată o amplă acțiune pentru găsirea celor implicați.
În cele din urmă, polițiștii au reușit să îi identifice pe toți cei șapte adulți: cinci bărbați și două femei, toți din județul Covasna. Autovehiculul folosit de aceștia a fost găsit în zona Centrului Civic.
Cele șapte persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Brașov și se află în custodia polițiștilor Biroului de Investigații Criminale, unde sunt audiate.
Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca polițiștii să stabilească exact împrejurările în care s-a produs incidentul și eventualele măsuri care vor fi dispuse.
Anunțuri gratuite din Maramures


