Lucrările la Autostrada Sibiu–Făgăraș (A13) au intrat într-o nouă etapă, odată cu începerea asfaltării experimentale pe Tronsonul 3, între Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus.

Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, constructorul turc Makyol a așternut primul sector experimental de asfalt, pe o lungime de 260 de metri, pentru testarea rețetei de mixturi asfaltice care va fi utilizată pe întreaga autostradă.

Dacă rezultatele vor fi cele scontate, vineri se va continua asfaltarea propriu-zisă pe circa 1,5 km, pe sectoarele pe care terasamentele sunt deja pregătite, a transmis Cristian Pistol.

În prezent, Tronsonul 3 a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 44%, cel mai avansat dintre cele patru loturi ale autostrăzii. Per ansamblu, lucrările pe cei 68 de kilometri ai Autostrăzii Sibiu–Făgăraș sunt cuprinse între 17,77% și 44%, iar finalizarea întregului proiect este prevăzută pentru anul 2028. Contractele de execuție au o valoare totală de 6,4 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *