Ei vor rămâne deocamdată pe grila de salarizare pe care au avut-o până să înceapă protestele.

Astăzi, primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a decis să revoce decizia de manager pentru reîncadrare pe grila 2 de salarizare, una inferioară unei grile de operă națională, după o întâlnire cu reprezentanții de sindicate de la Operă, cu managerul și serviciile jurdic și contabil ale instituției.

Mai mult, edilul a decis că angajații Operei vor primi și sporurile pe care le-au câștigat în instanță.

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru:

Am avut de ales între a contesta aceste sentințe sau a pune în aplicare sentințele pe care le-am găsit aici în primărie. Numai în acest an am făcut o socoteală și avem de pus în aplicare un cuantum de 5 milioane de lei pe care trebuie să-l disponibilizez de la bugetul local pentru a plăti aceste sume unui număr de 141 de angajați de la Operă. Le-am eșalonat pe 4 luni, 25% în fiecare lună: iulie, august, septembrie și octombrie. Iar alte 5,8 milioane sunt aferente anului 2027, lucru care nu este tocmai firesc, dar până la urmă am decis să facem acest lucru tocmai pentru a gestiona problemele existente care vin din ultimii 4-5 ani.

Pe de altă parte, și Opera are de îndeplinit anumite condiții. Din nou, primarul municipiului Brașov, George Scripcaru:

Am reglementat și din punct de vedere procedural situații care ar fi posibil să se întâmple, în sensul că la Operă s-a instituit că trebuie să realizeze venituri de 15% din total în fiecare an. Până acum, veniturile erau necuantificate și din analiza pe care am făcut-o erau de 1% din 100%, deci la fel înseamnă că noi finanțăm în proporție de 100% și nu este firesc să nu există nici măcar un minim de venituri prin care să contribuie pe lângă cofinanțarea pe care o alocăm noi de la bugetul local. Iar eventuale sentințe cu executări de acest fel să fie plătite din veniturile proprii pe care Opera să le facă și să își gestioneze problema.

CITEȘTE ȘI: Artiștii Operei Brașov au protestat din nou, de data aceasta cu plasturi pe buze

Edilul a mai amintit că de la bugetul local sunt alocați în acest an 20 de milioane de euro pentru instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Local, adică Operă, Teatrul Sică Alexandrescu, Teatrul pentru Copii Arlechino și Filarmonica.

Cât privește partea de încadrare pe grila 1 sau grila 2, aceasta va fi adusă în discuție după ce vor fi terminate toate verificările care au fost lăsate ca măsuri de Curtea de Conturi, raport care a relevat că angajații de la Operă sunt încadrați greșit pe statut de operă națională, iar banii trebuie recuperați.

Reamintim, angajații Operei Brașov au protestat în ultima săptămână de stagiune și la spectacolul de final de stagiune, precum și după ce s-a încheiat stagiunea.

Ei au cerut demisia managerului interimar Lucian Petrean și sunt nemulțumiți de faptul că retrogradarea financiară a instituției și trecerea pe grila 2 înseamnă salarii mai mici. De altfel, angajații Operei au contestat decizia de manager în instanță, iar Tribunalul București le-a dat câștig de cauză în primă instanță.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *