Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, chestorul de poliţie Constantin Mihalache, a dispus, joi seara, verificări după ce un bărbat s-a intercalat în escorta lui Cristian Pomohaci, la ieşirea din Judecătoria Târgu Mureş, şi a ridicat mâna asupra unui cetăţean.
“Având în vedere imaginile din spaţiul public, vizând o persoană, care s-ar fi poziţionat între escorta Poliţiei şi bărbatul, în vârstă de 57 de ani, în timpul transferului acestuia de la instanţa de judecată, către Arestul IPJ Mureş, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş este abilitat să comunice următoarele: Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a dispus, de îndată, efectuarea de verificări, prin structura competentă, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest incident. Facem precizarea că cel în cauză nu este poliţist, drept pentru care, verificările dispuse de şeful IPJ Mureş vizează modalitatea de organizare a escortei Poliţiei”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.
La finalizarea verificărilor, a precizat IPJ Mureş, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Din imaginile filmate de presă se vede cum un bărbat cu tricou negru se alătură escortei şi îl însoţeşte pe Pomohaci până la urcarea în maşina Poliţiei, iar apoi ridică mâna, într-un gest de ameninţare cu violenţa, asupra unei persoane care i-a strigat lui Pomohaci: “Dumnezeu nu doarme… la puşcărie, ai pus bodyguard-ul să mă bată”.
Judecătoria Târgu Mureş a emis, joi, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele cântăreţului Cristian Pomohaci, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol comis asupra unui minor şi agresiune sexuală.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt şi de drept.
Hotărârea Judecătoriei Târgu Mureş nu este definitivă.
Anunțuri gratuite din Maramures


