În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei de 15 august, de Sfânta Maria, să devină un moment dedicat românilor de pretutindeni prin organizarea „Zilelor Diasporei” în comunitățile din România.
Dincolo de cifre, impactul RePatriot se vede în oamenii și comunitățile care s-au format în timp. Un exemplu este antreprenorul Vasile Lupșa, revenit din Spania după participarea la primul Summit RePatriot.
Astăzi, la Bistrița, este implicat în „Zilele Diasporei” și promovează constant poveștile românilor care s-au întors acasă. „România are nevoie de oamenii ei, iar oamenii au nevoie să simtă că sunt doriți, apreciați și ascultați. De aici începe reconstrucția încrederii”, spune Vasile Lupșa.
Zilele Diasporei la Bistrița!
Primele ediții ale proiectului „Zilele Diasporei” au însumat peste 100 de evenimente în întreaga țară, de la întâlniri comunitare și târguri locale până la conferințe, dezbateri și inițiative dedicate investițiilor și dezvoltării locale.
În paralel, RePatriot continuă întâlnirile internaționale dedicate românilor de pretutindeni și pregătește RePatriot Summit 2026, care va avea loc în perioada 1–4 octombrie, la București și pe litoralul românesc.
În perioada 20 -27 august 2026, Vasile Lupșa oraganizează Zilele Diasporei, un eveniment de TOP al Bistriței!
În 2026, RePatriot a anunțat și un parteneriat strategic cu Allianz-Țiriac Asigurări, construit în jurul unor valori comune legate de încredere, responsabilitate și sprijinirea relației dintre România și românii de pretutindeni.
Ce este RePatriot!
RePatriot este o comunitate globală de antreprenori și profesioniști români care încurajează reconectarea românilor din diaspora cu România prin inițiative de business, educație, leadership civic și dezvoltare comunitară. Programul a fost lansat de Romanian Business Leaders, organizație care reunește peste 600 de antreprenori și lideri din mediul de afaceri românesc.
RePatriot a inspirat și susținut numeroase inițiative și politici dedicate românilor de pretutindeni, inclusiv lansarea primului program Diaspora Start-Up, prin care peste 10.000 de persoane au beneficiat de educație antreprenorială, iar peste 1.000 de afaceri au fost create sau dezvoltate de români reveniți din diaspora.
Cu ocazia aniversării a 10 ani de la lansarea inițiativei, RePatriot a transmis un apel către primării, consilii locale și consilii județene, invitând administrațiile să își consolideze relația cu diaspora și să includă această resursă strategică în planurile și strategiile lor de dezvoltare.
Inițiativa a pornit de la o realitate evidentă: aproape fiecare localitate din România are astăzi o comunitate importantă de oameni plecați peste hotare. Sunt fii și fiice ale acestor locuri care au acumulat experiență, educație, relații profesionale și resurse valoroase și care pot contribui la dezvoltarea comunităților din care provin.
https://newsweek.ro/actualitate/repatriot-recomanda-includerea-diasporei-in-strategiile-de-dezvoltare-si-extinderea-zilelor-diasporei
Anunțuri gratuite din Maramures


