Dragoş Frăţilă, general manager, hotel Teleferic: Am observat o scădere a cererii, în special în perioadele care nu sunt legate de vacanţe, sărbători sau evenimente. În acelaşi timp, rezervările se fac mai aproape de data sosirii.

Sejururile sunt mai scurte şi oamenii acordă mai multă atenţie raportului dintre preţ şi serviciile primite Acest lucru nu înseamnă că oamenii caută cel mai mic preţ, ci vor să simtă că primesc valoarea reală pentru suma plătită.

Turismul din Poiana Braşov, una dintre cele mai cunoscute şi aglomerate staţiuni montane din România, traversează o peri­oadă dificilă pe fondul unei cereri scăzute şi a unei prudenţe din partea turiştilor.

Hotelul Teleferic din Poiana Braşov esti­mează pentru 2026 o scădere de aproxi­mativ 15% a cifrei de afaceri faţă de anul pre­cedent, în timp ce este aşteptată o scă­de­re şi mai mare a profitabilităţii, spune Dra­goş Frăţilă, general manager al hotelului.

Te-ar putea interesa și:

„2026 este, fără îndoială, un an dificil pentru turismul intern. L-aş defini ca pe un an al prudenţei şi al adaptării. Cererea exis­tă în continuare, însă este mai volatilă, iar decizia de cumpărare se ia mult mai atent decât în anii anteriori. Pentru turismul mon­tan, inclusiv pentru Poiana Braşov, vara aceasta a fost una dintre cele mai difi­cile din ultimii ani“, spune Dragoş Frăţilă.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *