Un grup de inițiativă din Dobrogea vrea să convingă turiștii că regiunea înseamnă mai mult decât Litoralul și Delta Dunării.
- Din 18 produse românești culinare cu protecție europeană, 6 sunt din Dobrogea.
- Iar desemnarea ca Regiune Gastronomică Europeană 2029 ar putea atrage atenția asupra acestor locuri mai puțin știute.
- În Dobrogea există, de pildă, un producător care cultivă peste 500 de soiuri tradiționale de roșii și care în 2024 a luat medalia de aur la Bruxelles, la Festivalul Tomatelor.
- Iar o fabrică de lactate a luat un important premiu în „țara brânzei”, Franța, la Concours International de Lyon.
Când a avut prima discuție cu International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism (IGCAT), organizația spaniolă care acordă titlurile de Regiune Gastronomică Europeană, Carmen Ispas a crezut că vor vorbi doar reprezentanții IGCAT și le vor explica în ce constă procesul de candidatură.
S-a trezit, alături de colega ei Teodora Moraru, în mijlocul unui interviu în care a trebuit să argumenteze de ce merită Dobrogea să fie luată în considerare pentru acest statut.
Ce au făcut Carmen Ispas și Teodora Moraru
Ispas și Moraru fac parte din Uniunea Națională a Patronatului Român, Regiunea de Sud-Est (UNPR-RSE), o organizație non-profit care sprijină afacerile locale prin consultanță legală și de fonduri europene.
Când organizația a aflat, la sfârșitul anului 2024, că Harghita a fost desemnată Regiune Gastronomică Europeană pentru anul 2027, membrii s-au gândit că ar putea face asta pentru Dobrogea, pentru a o promova internațional. Ispas și Moraru nu aveau nicio experiență în gastronomie, ambele lucrând în firme de tehnologie, dar au început demersurile.
Cele două le-au povestit celor de la IGCAT despre multiculturalitatea Dobrogei. Despre varietatea geografică – de la Munții Măcinului la Delta Dunării, de la podișul pe care sunt cultivate vii la litoral.
Plăcinta dobrogeană și cinci specialități de pește
Despre faptul că dintre cele 18 produse alimentare românești cu protecție europeană, șase sunt de aici: plăcinta dobrogeană și cinci specialități de pește, inclusiv sardeluța marinată și salata de icre de știucă.
Despre antreprenorii și micile afaceri din regiune care făceau deja parte din rețeaua Uniunii. Și i-au convins că merită o șansă. Recomandarea organizației a fost să candideze pentru 2029, pentru că exista deja o regiune românească în proces pentru 2028, Banatul.
Ispas spune că atunci, la finalul lui 2024, li s-a părut departe 2029. “Nu regret, dar 2030 ar fi fost un timeline mult mai bun. Pentru cât trebuie să fie făcut.”
Demersul nu e „al cuiva”, e al unei comunități
Procesul a trebuit să înceapă cu un consorțiu. “Modelul de guvernanță e același pentru toate regiunile. Începând cu 2016, când s-a acordat prima titulatură, toate regiunile așa funcționează, după niște proceduri foarte clare stabilite de ei.”
Consorțiul trebuie să conțină minim patru entități din patru sectoare diferite: sector public, sector privat, ONG și sectorul academic.
Pentru că demersul nu poate fi al unei persoane sau al unei organizații, ci al întregii comunități din regiune. UNPR-RSE a adus la masă Primăria Năvodari (public), Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța (academic) și o companie de turism, Kirvad Tour (privat). Pe 31 martie 2025 au semnat parteneriatul și au început practic drumul către desemnarea ca Regiune Gastronomică Europeană.
Au dat și un nume demersului lor.
Flavours of Dobrogea – Aromele Dobrogei
Titlul de Regiune Gastronomică Europeană are ca obiective consolidarea securității alimentare, stimularea economiei locale, promovarea educației gastronomice și culturale și susținerea unui turism echilibrat și sustenabil.
În practică, asta înseamnă: inițiatorii trebuie să implice cât mai mulți producători și distribuitori de produse alimentare.
Se referă la fermieri și crame, la procesatori, la hoteluri și restaurante, la organizatori de evenimente, la firme de turism, la școli, la cercetători -, autorități locale – de la primării la organizații de management al destinațiilor (OMD) – și lideri din comunități.
Și e nevoie să le asculte problemele. Și să găsească, împreună, soluții pentru ele.
Marea problemă? „Cazările”
În cazul Dobrogei, spune Carmen Ispas, una dintre cele mai mari probleme, identificate din discuțiile din ultimii doi ani, este numărul mic de nopți de cazare (“N-aș folosi un cuvânt foarte dur, da. Stăm prost. Asta este realitatea.”), înghesuite în ce se numește vârful de sezon, adică lunile iulie și august, în două zone, litoralul și Delta.
Alta este puterea micilor producători de mâncare de a intra în localurile turistice – pentru că nu pot oferi nici volume mari, nici prețuri mici, pierd în fața producătorilor industriali. Mulți nu au nici resurse să-și facă ambalaje care să-i distingă la raft.
„Peisaje frumoase, spectaculoase, se găsesc în multe locuri din lumea asta”
Nu în ultimul rând, în cele mai multe restaurante și hoteluri nu găsești niciun fel de mâncare locală, care să le spună turiștilor povestea diversității regiunii în care au venit în vacanță.
Soluțiile pentru problemele acestea sunt tot aici, spune Ispas. “Dacă e să fim onești, peisaje frumoase, spectaculoase, se găsesc în multe locuri din lumea asta. Turistul caută altceva. Caută identitate, caută unicitate, autenticitate.” Și crede că Dobrogea le are din plin.
O primă soluție, pentru ca sezonul turistic să dureze mai mult și să valorifice și restul zonelor din Dobrogea, este să promoveze activități care se pot face în mai, iunie, septembrie și octombrie, cum ar fi tururi de cramă – Dobrogea are peste 30 de crame, multe cu medalii internaționale -, vizite la cetățile antice, dar și la ferme și la comunități alternative.
De la „Moșia Generalului” la „la Colibe”, lângă Corbu
Unul dintre partenerii cei mai activi ai procesului de candidatură este Moșia Generalului, o fermă din comuna General Scărișoreanu care cultivă peste 500 de soiuri tradiționale de roșii (nu hibrizi) și care în 2024 a luat medalia de aur la Bruxelles, la Festivalul Tomatelor.
Un alt partener și promotor al inițiativei este La Colibe, un sat arhaic de lângă Corbu, unde toate casele sunt din lut și semnalul la telefon nu prea există. Multe puncte gastronomice locale, din toată regiunea, pot fi la rândul lor destinații de weekend, mai ales că multe oferă și cazare și alte activități, precum plimbări cu barca sau cu lotca pe Dunăre.
Pentru producătorii locali, primii pași au fost făcuți deja. La toate târgurile naționale și internaționale la care au participat în ultimii doi ani, reprezentanții UNPR-RSE au adus brânzeturi, miere, dulcețuri, produse din pește, inclusiv caviar, siropuri, migdale, vinuri, toate produse local.
E un mod “de a-i scoate în față, să-i conectăm cu șefi-bucătari”. Apoi au început să organizeze evenimente în restaurante.
Seara chef-ului Octavian Băloi
La RozMarine, un local constănțean cunoscut deja pentru meniul sezonier, chef-ul Octavian Băloi face seri cu meniuri speciale bazate pe ingrediente și rețete locale. Pe 9 iulie, de exemplu, au făcut o cină în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”.
Institutul e alt partener în consorțiu, care are un program de aclimatizare a stridiilor în Marea Neagră (stridiile se găseau din plin în Marea Neagră înainte să fie decimate de alte specii invazive, precum rapanele, aduse de traficul naval intens, așa că readucerea lor în mare este doar o revenire la normal a ecosistemului).
Au servit stridii românești și au arătat ce se poate face când știința și gastronomia colaborează.
Pe 17 iulie au făcut o altă cină, dedicată roșiilor, vinului și producătorilor locali de brânzeturi. Au adus și un stand cu produse de la producători locali în cadrul evenimentului, “ca să creăm o experiență cât mai completă, să aducem oamenii în poveste”.
Cum spune ambalajul o poveste
Următorul pas e să facă ateliere de marketing cu producătorii mici, care nu resurse pentru a-și îmbunătăți prezentarea.
Vor lucra cu studenți și experți și îi vor învăța cum să se prezinte în social media și cum să-și facă ambalaje mai bune.
“Astea sunt vremurile pe care le trăim, dacă vrei să aibă cineva acces mai ușor la tine, să audă de tine, că trebuie să fim atenți la ambalaje,” spune Ispas. “Asta este o chestie pe care am învățat-o prin participarea la niște competiții internaționale pe care Institutul, care ne monitorizează și le evaluează, le organizează în fiecare an.”
Una din acestea este World Food Gift Challenge, unde merg de doi ani cu producători locali. Competiția vrea să pună în valoare lucrurile pe care le poți aduce acasă dintr-o călătorie, produse locale (“nu magneți de frigider”).
Și un lucru esențial este ambalajul. “Îmi spune sau nu îmi spune povestea regiunii? În momentul în care am luat un obiect în mână, că e o ceramică, că e un artizanat, că e un produs alimentar, știu de unde vine? Trebuie să știu, trebuie să aibă o poveste a regiunii.”
Cutia-cadou cu ghiudem a lui Moș Iosif
În 2025, unul dintre premii, Best Tasting, a mers la producătorul Moș Iosif, din Dobrogea, pentru o cutie-cadou cu mezeluri tradiționale: ghiudem, babic, pastramă de vită și pastramă de rață. Anul acesta a câștigat alt membru al delegației dobrogene: Alex Onofrei, ultimul marangoz (dulgher specializat în nave) din Delta Dunării, a luat premiul Best Educational Gift pentru kitul său de construit o mini-lotcă (scara 1:20).
Dovadă că potențialul culturii dobrogene este mare pe orice scenă merge. Important e ca toți producătorii să aibă șansa să se prezinte mai bine.
De la piperchi țârgâsiti la scordolea
Pentru ca turiștii să cunoască mai bine specificul local – și să găsească acea autenticitate pe care o caută -, vor să convingă restaurantele să ofere un colț dobrogean în meniurile lor.
„Nu ne propunem să schimbăm meniuri. Pizza, paste, burger, astea se comandă, astea susțin business-ul, nu e treaba noastră. Dar pe lângă ceea ce tu vinzi în mod uzual, nu cred că poate fi foarte complicat să ai câteva preparate tradiționale dobrogene.”
Pe lângă toate produsele pe care le-au identificat – și nu au încheiat încă cercetarea de teren -, identitatea culinară locală înseamnă și multe rețete specifice Dobrogei.
De la șuberek la imam bayildi (vinete cu carne), de la sarmuzac (maioneză de usturoi) la piperchi țârgâsiti (mâncare de ardei cu telemea), de la saramură la storceag (o ciorbă de pește dreasă), de la plăcinta cu brânză de oaie la scordolea (piure cu pește afumat). Multe se găsesc pe mesele oamenilor, dar mai pe nicăieri în localuri. Și ar putea fi.
Cum se învață succesul
Dar procesul acesta nu e doar despre mâncare. “În momentul în care lumea aude numele acestui proiect, se duce în zona ah e despre mâncare, e despre festivaluri, e despre rețete”, spune Ispas. “Este despre mâncare dacă o privești ca pe un mijlocitor pentru a dezvolta diferite programe, proiecte, strategii pe termen lung.”
Și asta învață acum. Parte din proces, participă la întâlnirile bianuale ale tuturor regiunilor care au primit distincția de când există acest program în 2016.
Nu sunt singurii români: în 2019 a fost Sibiu, urmează Harghita în 2027, Banatul în 2028 și, dacă totul merge bine și îndeplinesc criteriile IGSAT, Dobrogea în 2029.
În mai 2027 va veni în regiune o comisie de evaluare care va nota în ce măsură au reușit să îndeplinească toate criteriile de colaborare locală, ascultare a comunității și construire a unor sisteme care să funcționeze pe termen lung.
Ispas e optimistă și crede că, dincolo de statutul de Regiune Gastronomică Europeană, mai important e ce rămâne după acel an, cum vor continua să colaboreze oamenii, ce experiențe vor avea turiștii, cum devin mai stabile financiar micile afaceri.
Fabrica de lactate Fraher și Concours International de Lyon
De la consorțiul inițial, grupul de inițiativă s-a extins. Acum au mai mulți parteneri din sectorul public – Primăria Tulcea, OMD Eco-Delta Dunării, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Institutul Național al Patrimoniului. În plus, cele mai multe primării cu care au vorbit și-au dat acordul de principiu că vor susține procesul; rămâne de văzut, la fiecare, ce poate să facă.
Au strâns mulți producători, de la Deltaica (deținătorul a 5 produse de pește cu protecție europeană) la Fraher, o fabrică de lactate care în doi ani de la lansare a ajuns să ia medalia de aur la Concours International de Lyon pentru brânzeturile sale maturate.
La Jurilovca au găsit un grup de 15 antreprenori locali, producători de miere și migdale, dar și proprietari de pensiuni tradiționale și puncte gastronomice locale, care s-au alăturat împreună inițiativei. Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, cel mai activ promotor al Deltei, este acum parte din consorțiu. Ispas și Moraru discută constant cu peste 60 de parteneri locali și lista se tot mărește.
După modelul Via Transilvanica
În paralel, au apărut și alte inițiative de promovare a Dobrogei. Pe modelul Via Transilvanica, un traseu pe care turiștii îl pot face pe jos din Bucovina până pe Cheile Nerei, există acum trei proiecte diferite de trasee dobrogene:
- Via Danubiana, un drum paralel cu Dunărea de peste 1.000 de kilometri, între Baziaș și Sulina, care are o secțiune importantă în Dobrogea;
- Via Dobrogeana, 850 de kilometri prin cinci județe, din Galați în Ialomița;
- Via DobroGetica, cinci trasee istorice, cu tematici de la spiritualitate la gastronomie și arheologie.
Ispas spune că discută deja cu unele dintre ele pentru a vedea cum pot lucra împreună.
Există costuri pentru acest demers. O taxă anuală la IGSAT, taxe de participare la candidatură, costuri de călătorie pentru organizatori și pentru micii producători, când merg la evenimente internaționale, cheltuielile pentru vizita juriului din 2027.
Uniunea Națională a Patronatului Român, Regiunea de Sud-Est, spune Ispas, le acoperă pe toate pentru că face parte din misiunea organizației, de sprijinire a comunității de business.
Prima țară cu patru regiuni?
Dacă Dobrogea primește titulatura, România va fi prima țară cu patru regiuni gastronomice recunoscute internațional. Ceea ce, spune Carmen Ispas, poate fi un brand de țară.
Cel puțin ei, alături de reprezentanții Banatului și ai Harghitei, așa o simt și așa se poartă.
La evenimentele IGSAT la care participă, se prezintă ca fiind mai întâi din România și abia apoi din regiunea lor.
Pentru că titulaturile vor veni în trei ani consecutivi, vor să creeze o poveste comună a regiunilor românești și să predea formal ștafeta de la una la alta, ca un pretext pentru a le promova și mai mult.
“Încercăm fiecare prin puterile proprii să ieșim din zona asta regională și poate reușim să obținem o susținere la nivel național, poate cineva vede asta ca pe o oportunitate.”
Ce cred că vor câștiga și dacă vor pierde
Pe plan internațional, știe că regiunile vor fi promovate de IGSAT în presa internațională, precum National Geographic și BBC, dar și prin partenerii săi, precum Slow Food. Titulatura va aduce turiști noi, de asta e sigură, chiar dacă nu au cum să estimeze acum care va fi impactul.
Cel mai rău lucru care s-ar putea la evaluarea de anul viitor e să li se spună că nu sunt pregătiți și că trebuie să mai aștepte. Chiar și așa, deși e încrezătoare că nu va fi cazul, schimbarea a început deja și acesta e cel mai mare câștig al acestui proces.
Au adus la masă oameni care nu se cunoșteau, le-au arătat cum pot colabora, au descoperit împreună ce probleme au și cum ar putea fi rezolvate, au deschis uși și au creat așteptări. Titulatura de Regiune Gastronomică Europeană e un deziderat nobil, dar adevăratul câștig e că, prin procesul de candidatură, spun ei, au construit o comunitate.
Anunțuri gratuite din Maramures