Ultimul raport al Curții de Conturi semnalează mai multe nereguli privind cheltuielile Primărie Cluj Napoca, aferente anului 2024, în special plăți efectuate în cadrul unor proiecte. Documentul releva atât plăți pentru lucrări care nu au fost găsite în teren de auditori, cât și întârzieri majore în execuția investiției la metroul clujean. Reprezentanții USR Cluj arată că ei au semnalat în mai multe rânduri că „discursurilor triumfaliste” ale primarului Emil Boc „ascund un management administrativ defectuos, bazat pe o lipsă cronică de control și transparență”.
– articolul continuă mai jos –
„Ceea ce am semnalat lună de lună în fiecare ședință a Consiliului Local este acum confirmat negru pe alb de raportul Curții de Conturi pentru anul 2024: Documentul oficial demonstrează că în spatele discursurilor triumfaliste se ascunde un management administrativ defectuos, bazat pe o lipsă cronică de control și transparență. Nu mai vorbim de simple scăpări, ci de nereguli sistemice care afectează direct calitatea vieții clujenilor și dezvoltarea orașului”, a transmis USR Cluj.
Consilierii locali USR prezintă un scurt sumar al raportului:
- Evidență paralelă și contabilitate opacă: Aparatul primăriei raportează date financiare care nu au legătură cu realitatea. S-au menținut în mod nejustificat 98.200.893 lei în contul de active în curs de execuție, deși vorbim despre investiții deja finalizate și recepționate în perioada 2021-2024. De asemenea, s-au descoperit facturi înregistrate eronat de două ori, majorând nejustificat creanțele cu 164.741 lei.
- Epuizarea angajaților și management haotic al resurselor umane: Din cauza lipsei de planificare, există o suprapunere gravă între activitățile de bază ale primăriei și proiectele cu finanțare nerambursabilă. Conform pontajelor oficiale, anumiți angajați ajung la un volum de muncă aberant, de până la 18 ore pe zi. Această practică este nesustenabilă și demonstrează o lipsă totală de capacitate administrativă în alocarea sarcinilor.
- Patrimoniu nevalorificat și abandonat în acte: Bogăția orașului este gestionată cu nepăsare. La inventarierea clădirilor din domeniul privat, din 1.822 de poziții, 729 nici măcar nu mai fac parte din patrimoniul orașului, iar 297 de imobile nu sunt evaluate. La terenuri, situația este și mai gravă: din 2.916 poziții, 457 au un drept de proprietate neclarificat, iar 344 nu au o valoare determinată.
- Bani publici decontați pentru lucrări fictive: Poate cea mai gravă constatare este că primăria plătește lucrări care nu pot fi găsite în teren. S-au dat 469.274 lei nelegal pentru lucrări de pe strada Valea Chintăului și Centrul pentru vârstnici (pentru tone de beton și confecții metalice care nu există fizic). S-au plătit 60.242 lei la Creșa Veronica și Parcul Zorilor pentru materiale precum stâlpi sau containere-vestiar de negăsit. Mai mult, s-au decontat ilegal și fonduri PNRR (55.896 lei) la Grădinița Lizuca și centrul de colectare cu aport voluntar.
Reprezentanții USR mai arată că revoltător e faptul că problemele semnalate de Curtea de Conturi se repetă în fiecare an, Primăria lui Emil Boc alegând să le ignore, în loc să le corecteze. „Din cele 311 recomandări urmărite anterior, doar 123 au fost implementate, lăsând loc propagării aceleiași erori. Risipa banilor publici, epuizarea angajaților și nepăsarea față de patrimoniul local trebuie să înceteze. Noi vom continua să lucrăm, prin amendamente și interpelări constante, pentru a expune aceste derapaje, a recupera sumele pierdute și a aduce primăria la un standard de profesionalism pe care clujenii îl merită cu adevărat”, transmite USR Cluj.
Primarul Clujului, Emil Boc, a transmis și el unele clarificări, după ce problemele din raportul Curții de Conturi au apărut în presă, precizând că o mare parte dintre aspectele constatate au fost deja corectate în evidențele contabile sau recuperate, în cursul anului 2025. În cazul Metroului, Primăria susține că a recuperat prejudiciul imputat de Curtea de Conturi însemnând lucrări decontate, dar neefectuate în teren.
Anunțuri gratuite din Maramures


