Dimineața zilei de duminică a fost una marcată de panică în rândul locuitorilor din județul Sibiu, după ce două exemplare de urs au fost semnalate în zone populate. Cetățenii sunt sfătuiți să manifeste prudență și să nu se apropie de animalele sălbatice.
Urs printre mașini, în Sibiu
Prima sesizare a venit din municipiul Sibiu. Un cititor Ora de Sibiu a surprins imagini, cu ajutorul camerelor de supraveghere, pe strada Calea Șurii Mici. Conform relatărilor, ursul a fost filmat în timp ce se plimba nestingherit printre mașinile parcate în zona blocurilor.
„În data de 14.06.2026, la ora 05:30, a fost filmat un urs care se plimba pe strada Calea Șurii Mici”, a transmis cititorul care a surprins scena.
Animal observat și la Dumbrăveni
La scurt timp, o altă alertă a venit din localitatea Dumbrăveni, unde un alt exemplar a fost observat în mediul urban. Imaginile surprinse de sistemele de supraveghere ale unei locuințe arată animalul în timp ce pare să exploreze împrejurimile, încercând chiar să pătrundă în curtea unui imobil.
„A fost văzut azi-dimineață, la ora 06:30, în oraș pe strada Cuza Vodă. A postat cineva din oraș pe un grup, a fost surprins de camera montată pe casa cuiva, pare că a încercat să intre pe poartă”, a relatat o cititoare Ora de Sibiu.
O problemă recurentă în județul Sibiu
Aparițiile animalelor sălbatice în zonele locuite din județul Sibiu au devenit tot mai frecvente în ultima perioadă, provocând o stare de neliniște în comunitate. Aceste incidente readuc în atenția publicului riscurile majore la care sunt expuși cetățenii.
Situația este cu atât mai tensionată cu cât, de curând, o tragedie a zguduit opinia publică: un bărbat a fost omorât într-un atac al unui urs. Această succesiune de evenimente crește presiunea asupra autorităților pentru a găsi soluții eficiente de gestionare a populației urșilor și pentru a preveni viitoare pierderi de vieți omenești.
Citește și: Cine este tânărul omorât de urs în satul Prod din Sibiu: Petru e plâns de o comunitate întreagă
Locuitorii sunt rugați să sune imediat la 112 dacă observă prezența urșilor în apropierea locuințelor și să evite orice interacțiune cu animalele.
Anunțuri gratuite din Maramures


