Organizatorii Street Food Festival au anunțat marți că ediția din acest an de la Brașov nu va mai avea loc pe motiv că primăria condusă de George Scripcaru a interzis evenimentele ”cu componentă gastronomică”. Street Food Festival e un eveniment care are loc în mai multe orașe mari din țară.
UPDATE: Primăria Brașov: „Nu am interzis astfel de evenimente, dar nu le mai aprobăm în parcurile publice”
– articolul continuă mai jos –
Primăria Brașov susține că nu a interzis organizarea Street Food Festival, ci a decis ca evenimentele care includ o componentă gastronomică să nu mai fie desfășurate în parcurile publice ale orașului. Precizarea vine după ce organizatorii festivalului au anunțat anularea ediției din 2026 și au acuzat administrația locală că a blocat evenimentul.
Într-un punct de vedere transmis pentru G4Food, Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, explică faptul că decizia a fost luată la nivelul comisiei care avizează organizarea evenimentelor, în urma experiențelor anterioare.
„Referitor la comunicatul Street Food Festival facem următoarele precizări: Mai mulți organizatori de evenimente gastronomice au solicitat și în acest an organizarea evenimentelor în Parcul Tractorul sau la Lacul Nouă. Din păcate, experiența cu astfel de evenimente în parcuri nu a fost una pozitivă, ultima fiind cazul evenimentului de la Noua. Astfel, la nivelul Comisiei care aprobă evenimentele s-a luat decizia ca evenimentele care au și componentă gastronomică să nu mai fie organizate în parcurile publice. Asta nu înseamnă că nu suntem deschiși la genul acesta de evenimente, doar că nu în parcuri. Organizatorii pot propune alte locații sau pot opta pentru organizarea evenimentelor pe terenuri private”, a declarat pentru G4Food Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
ȘTIRE INIȚIALĂ
”Cu părere de rău, vă anunțăm că ediția Street FOOD Festival Brașov 2026 nu va mai avea loc. În luna martie 2026, după mai multe întâlniri și discuții cu autoritățile locale privind perioada și locația desfășurării, Street FOOD Festival a primit aprobarea pentru organizarea ediției aniversare de 10 ani la Brașov. Ulterior, în data de 19 mai 2026, am fost informați oficial de către Serviciul Public Administrare Piețe că, în municipiul Brașov, nu mai pot fi organizate evenimente care includ o componentă gastronomică, fiind solicitați să revizuim conceptul propus”, au transmis organizatorii într-un comunicat.
”În lunile care au urmat, am purtat numeroase discuții pentru a identifica o soluție care să permită desfășurarea festivalului fără a afecta angajamentele deja asumate față de parteneri, comercianți, artiști și public. Din păcate, nu am reușit să găsim o variantă viabilă. Am ales să comunicăm această decizie doar după epuizarea tuturor demersurilor pe care le-am considerat rezonabile pentru identificarea unei soluții care să permită desfășurarea festivalului. În aceste condiții, am decis să ne conformăm poziției comunicate de autorități și să anulăm ediția Street FOOD Festival Brașov 2026”, au mai scris organizatorii evenimentului.
Ei arată că Brașovul, oraș turistic, a fost unul dintre cele mai iubite orașe din circuitul Street FOOD Festival.
Street FOOD Festival a contribuit la promovarea gastronomiei locale, la susținerea antreprenorilor din domeniul HoReCa, mai arată organizatorii evenimentului.
Anunțuri gratuite din Maramures


