UPDATE:

În urma a activităților efectuate de polițiști, minora a fost depistată în cartierul Gheorgheni din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele verificări, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni pe timpul plecării.

Știrea inițială

O adolescentă în vârstă de 14 ani din Cluj-Napoca este căutată de polițiști după ce a plecat voluntar luni de la domiciliu și nu s-a mai întors. Familia și oamenii legii fac apel la cei care pot oferi informații să sune urgent la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată luni, 18 mai, în jurul orei 18:40, cu privire la dispariția minorei SITAR TĂUT ALEXANDRA MARIA, în vârstă de 14 ani.

Potrivit IPJ Cluj, fata ar fi plecat voluntar de la domiciliu în aceeași zi, în jurul orei 15:20, iar până în prezent nu a mai revenit.

Semnalmentele minorei

Adolescenta are aproximativ 1,80 metri înălțime, circa 60 de kilograme, ochi căprui și păr șaten lung.

La momentul plecării, aceasta purta un hanorac gri, pantaloni gri și adidași alb cu negru.

Persoanele care pot furniza orice informații despre minoră sunt rugate să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *