Lipsa locurilor de parcare îi pune în dificultate pe șoferii din Sfântu Gheorghe, dar nici trotuarele și nici zonele cu oprirea interzisă nu pot deveni soluții de compromis. În perioada 1 ianuarie – 26 octombrie 2026, Poliția Locală a constatat 2.129 de abateri legate de oprirea și staționarea autovehiculelor, iar cele mai multe au fost cauzate de opriri neregulamentare.

Din totalul cazurilor, 1.895 au vizat oprirea sau staționarea voluntară în locuri nepermise, fapte sancționate în baza OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Printre zonele în care polițiștii locali au aplicat numeroase sancțiuni se numără strada Stadionului, în apropierea blocurilor ANL, și strada Táncsics Mihály.

Reprezentanții instituției recunosc că problema parcărilor este una reală și că există cartiere în care găsirea unui loc în care mașina să poată fi oprită legal este extrem de dificilă. Totuși, directorul Poliției Locale, Hadnagy István, atrage atenția că această situație nu justifică blocarea trotuarelor sau ignorarea indicatoarelor rutiere.

„Lipsa locurilor de parcare nu scutește pe nimeni de respectarea regulilor. Indicatorul «Oprirea interzisă» și trotuarul nu sunt negociabile: acolo unde nu este marcat un loc de parcare, oprirea nu este permisă, nici măcar pentru cinci minute”, a transmis Hadnagy István.

Mesajul Poliției Locale vine într-un context în care întrebarea „unde să opresc, dacă nu am unde?” este frecvent adresată agenților. Reprezentanții instituției spun că înțeleg nemulțumirea șoferilor, dar consideră că pietonii, părinții cu cărucioare și ceilalți participanți la trafic nu trebuie să suporte consecințele opririlor făcute la întâmplare.

Pe lângă amendă, oprirea neregulamentară atrage și două puncte de penalizare. Valoarea unui punct-amendă este de 216,25 lei.

Alte 147 de cazuri au vizat oprirea sau staționarea mașinilor pe spațiul verde, precum și expunerea autovehiculelor spre vânzare, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 241/2013. Pentru parcarea pe spațiul verde, amenzile sunt cuprinse între 600 și 1.500 de lei.

În alte 87 de situații au fost demarate proceduri în baza Legii nr. 421/2002 privind autovehiculele abandonate pe domeniul public. Municipalitatea continuă acțiunile de identificare și ridicare a acestora.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *