Huhurezul mare (Strix uralensis) este o pasăre răpitoare de noapte din familia Strigidae.
Echipa Salvamont a oprit imediat și a preluat mica bufniță, transportând-o de urgență la un medic veterinar.
Evaluarea și salvarea
În urma primei evaluări, s-a constatat că aceasta are o aripă fracturată și exista suspiciunea că a fost atacată de un alt animal.
Salvatorii montani și medicul veterinar i-au acordat primul ajutor. Luni, puiul de huhurez a fost preluat de o asociație specializată din București, unde va beneficia de investigații și îngrijiri de specialitate.
Din primele informații, este vorba despre o specie rară, cu statut de conservare important.
După evaluarea completă realizată de specialiști, aceștia vor decide dacă tratamentul va continua în România sau dacă va fi necesar transferul într-un centru din străinătate.
„Ne bucurăm că am putut contribui la salvarea acestui exemplar și sperăm ca, în urma tratamentului și a recuperării, să poată reveni în habitatul său natural”, spun salvatorii de la Salvamont Brașov.
Nu toate păsările sălbatice găsite în drum trebuie „salvate”
Dacă întâlnești o pasăre sălbatică în drum, primul pas este să evaluezi situația. Dacă este un pui perfect sănătos care sare pe sol, lasă-l în pace deoarece părinții sunt prin apropiere, arată Societatea Ornitologică Română într-un material educativ.
Dacă pasărea este rănită sau în pericol, pune-o într-o cutie de carton cu aerisire și contactează un specialist, cum ar fi Societatea Ornitologică Română. Nu îi da apă sau mâncare cu forța și nu o ține ilegal în captivitate.
„E de ajuns ca oamenii să vadă un pui de pasăre pe sol, că imediat și vor să îl salveze. Problema e că nici nu știu cum să procedeze și nici nu ar trebui să se implice. Multe păsări sunt «salvate cu forța», pentru că – de fapt – nici nu au nevoie de a fi salvate”, arată sursa citată.
Cum se evaluează starea păsării
Mai întâi verifici dacă are pene sau puf. Puii mari care sar pe jos învață să zboare, iar părinții îi hrănesc.
Pasărea adultă, dacă stă pe loc poate fi în șoc sau rănită. Aripa lăsată, sângerări sau imposibilitatea de a zbura indică o urgență.
În acest caz nu speria pasărea și nu o atinge direct cu mâinile neprotejate. Folosește o cutie cu găuri de aer, pe fundul căreia pui o lavetă.
Nu hrăni pasărea forțat. Nu îi da apă cu seringa sau mâncare nepotrivită, îi poți face mai mult rău.
Cere ajutor de specialitate: sună o clinică veterinară de animale exotice sau o organizație de mediu.
În România, cea mai cunoscută este Visul Luanei.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Anunțuri gratuite din Maramures


