Un procuror a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Acesta este cercetat pentru: nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și a două infracțiuni de ultraj.
Este vorba despre un procuror care activează în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caras Severin și care a făcut scandal pe terasa unui local din Hunedoara.
Apoi acesta a pulverizat spray lacrimogen, dar a și tras cu un pistol letal către polițiștii veniți să aplaneze scandalul.
Cazul a fost comunicat de reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, într-un comunicat de presă.
Procurorul de caz din cadrul secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus în cursul zilei de ieri, 09.08.2026, punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de un inculpat, având calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caras Severin.
Din probatoriul administrat a rezultat următoarea situaţie de fapt:
A tras cu pistolul spre polițiști
La data de 09.08.2026, în jurul orei 02:48, inculpat a intrat pe terasa unui local public din Comuna Ribița, Jud. Hunedoara, în care erau cca 100 de persoane, având asupra sa un cuțit, un spray iritant lacrimogen, precum și o armă letală tip pistol, marca WALTHER, seria FBC 3400, de cal. 9X19.
În condițiile în care I.P.J. Caraș Severin – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (S.A.E.S.P) a dispus la 27.07.2026 anularea permisului de port-armă, aspect cunoscut de inculpat din 06.08.2026; în jurul orei 03.00, fiind solicitat să se legitimeze de către organele de poliție, a refuzat, a ridicat tonul, deranjând persoanele care se aflau în local şi a fugit de organele de poliție care au plecat în urmărirea sa, după ce anterior a folosit spray-ul iritant lacrimogen împotriva acestora, iar la momentul imobilizării sale de către organele de poliție, ar fi tras fără drept cu arma letală deținută, asupra sa.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este etapă a procesului penal reglementată de C.proc.pen., având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate ce nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Anunțuri gratuite din Maramures


