Conducerea Universității Cluj a ieșit la atac după ce s-a terminat „războiul” cu Universitatea Craiova. O nouă luptă pornește acum înaintea Supercupei României. Ce răspuns i-a dat Radu Constantea lui Mihai Rotaru după meciul care a decis titlul în ultimul sezon din SuperLiga.

Concluziile lui Radu Constantea despre sezonul lui U Cluj

U Cluj a încheiat sezonul fără niciun trofeu, dar s-a clasat în campionat pe locul 2 și a jucat și în finala Cupei. Ardelenii vor participa în preliminariile Europa League, după ce anul trecut au reprezentat România în preliminariile Conference League. Președintele Radu Constantea a mărturisit că este mândru de realizările echipei sale în stagiunea recent încheiată.

„Este o dezamăgire, dar a trecut. A fost un sezon foarte bun pentru noi. Suntem vicecampioni, am jucat final de Cupă. Putem fi mulțumiți din această perspectivă. Avem a doua participare consecutivă într-o cupă europeană, ceea ce este o premieră pentru U Cluj. Încercăm să vedem partea plină a paharului, decât pe cea goală”, a spus inițial Radu Constantea.

Radu Constantea i-a răspuns lui Mihai Rotaru

Ulterior, Radu Constantea a reamintit de duelul decisiv avut cu Universitatea Craiova și i-a răspuns lui Mihai Rotaru, cel care a acordat un interviu eveniment în exclusivitate pentru FANATIK și a explicat ce strategie a pus la cale pentru a intimida U Cluj. „Ne-a deranjat doar acea poveste legată de Gertmonas. Domnul Rotaru se alinta… Nu a fost nicio strategie. Am aflat ulterior de abordarea celor de la Craiova. Decizia de a nu-l trimite titular în meciul decisiv la Craiova a fost luată de staff-ul tehnic, bazându-se mai mult pe regula U21.

A fost o lipsă de fair-play din punctul nostru de vedere. Suntem în fotbal și trebuie să ne obișnuim cu unele abordări… Iar legat de povestea cu trofeul prezentat, nu cred că a avut vreun impact. Craiova a fost mai bună la meciul decisiv, au meritat titlul. Au avut echipă puternică, dubluri pe posturi…”, a mai spus Radu Constantea în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

Un nou război U Craiova – U Cluj, înainte de Supercupa României

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *