Persoanele vârstnice care fac parte din grupul țintă al proiectului vor beneficia de servicii de îngrijire personală, respectiv igienă corporală, îngrijire medicală, adaptare a ambientului, obținerea și prepararea hranei, monitorizare a stării de sănătate, acompaniere și socializare, activități recreative, de consiliere psihologică, activități de socializare etc.
Primăria Năsăud are experință în acest domeniu, pentru că a derulat, în perioada 2020-2023, în parteneriat cu Asociația Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj – Filiala Bistrița, proiectul „Servicii sociale pentru seniorii comunității năsăudene”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman.
Obiectivul general a reprezentat reducerea numărului persoanelor vârstnice care aparțin grupurilor vulnerabile de la nivelul orașului Năsăud și localitățile componente aparținătoare, prin furnizarea unor servicii sociale și socio-medicale relevante pentru nevoile identificate ale beneficiarilor.
Prin proiect, au fost create și acreditate două servicii sociale – „centru de zi fara componenta rezidențială pentru persoane vârstnice” (157 persoane vârstnice cu vârsta de 65 de ani și peste, aflate în situații de vulnerabilitate) și „serviciul de îngrijire și asistență la domiciliu pentru persoane vârstnice” (91 de persoane). A fost înființată Asociația „Seniorii Năsăudeni” a persoanelor vârstnice, au fost organizate campanii de conștientizare și sensibilizare a comunității locale, pentru promovarea inovării sociale și a nediscriminării în legatură cu persoanele vârstnice, dar și cu persoanele de altă etnie sau minoritate, în scopul reducerii riscului de excluziune socială a acestora.
Anunțuri gratuite din Maramures


