• Acesta prevede proiectarea şi construirea conductelor principale de aducţiune ale reţelelor de apă potabilă din zona Ciucului de Jos, precum şi proiectarea, construirea şi reabilitarea a şapte rezervoare de apă planificate de-a lungul acestora

Un nou contract, în valoare de aproape 50 de milioane lei, a fost semnat, vineri, în cadrul proiectului major derulat de Harvíz SA privind dezvoltarea regională a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Harghita. În cadrul contractului de execuţie semnat vineri se vor construi 27 km de conducte de aducţiune între rezervoarele din Miercurea-Ciuc şi Cozmeni, vor fi reabilitate două rezervoare existente (Sânmartin, Cozmeni) şi vor fi construite cinci noi (Szécseny, Ciba, Sâncrăieni, Cotormani, Leliceni). Durata contractului este de 30 de luni, pentru proiectare 6 luni, iar pentru execuţie 24 de luni. Valoarea contractului este de 48,60 milioane lei, cu TVA inclus.

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, care este şi preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Hargita Víz, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă organizate cu ocazia semnării contractului, că se face un pas semnificativ pentru implementarea proiectului de investiţii regionale al Harvíz din zona Ciucului de Jos şi Miercurea-Ciuc. „Astăzi este momentul în care se semnează contractul de execuţie pentru magistrala de apă care va aduce apa de calitate de la Frumoasa până la Cozmeni. Investiţia aceasta este strategică pentru că va garanta pe termen lung accesul la o resursă de apă sigură şi de bună calitate în condiţiile în care foarte multe captări care au furnizat apă nu pot pe termen mediu şi lung să ofere această funcţie pentru localităţi. (…) Aşa că această magistrală este o primă etapă importantă pentru Ciucul de Jos şi va garanta pentru localităţile care vor primi apă prin această magistrală acces la apă de calitate pe termen lung”, a spus Korodi Attila.

La rândul său, directorul general al Harvíz SA, Bogáti Csaba, a explicat că acest contract este important pentru Ciucul de Jos deoarece în prezent sunt probleme cu furnizarea apei potabile în zona respectivă. Acesta a spus că la Sânmartin este o problemă cu nitraţii. La Cozmeni, apa este tulbure, iar din această cauză a fost clasificată nepotabilă. Aici, aproximativ două treimi din an apa nu corespunde doar la partea de turbiditate, „dar nu putem să spunem că este o apă potabilă şi cu sursă sigură”. Directorul general al Harvíz SA a mai punctat că aceasta este doar o primă etapă, care va fi extinsă ulterior în două direcţii: din Cozmeni spre Caşin, respectiv din Sâncrăieni spre Sânsimion, astfel încât obiectivul pe termen lung este conectarea întregii zone a Ciucului de Jos. Acesta şi-a exprimat speranţa că la începutul anului 2028 se va semna contractul şi pentru etapa a doua, pentru a putea fi executate şi celelalte lucrări care sunt cu studiul de fezabilitate aprobat şi aşteaptă finanţarea.

Bogáti Csaba a mai spus că pentru conducte se va folosi fontă ductilă, care are un timp de viaţă estimat la 150 de ani faţă de polietilenă sau orice altă ţeavă din plastic pentru care este 50 de ani. „O plăcere deosebită este că lucrăm cu un constructor local (compania Hidrotran SRL – n.n.) pe care îl cunoaştem şi cu care am lucrat şi în cadrul celuilalt proiect european. (…) Avem o garanţie în plus şi sperăm că calitatea lucrării o să fie şi mai bună”, a mai precizat directorul general al Harvíz SA.

Contractul de execuţie semnat vineri este al nouălea încheiat de Harvíz SA în decurs de o lună şi jumătate de la semnarea contractului de finanţare, din totalul de şaisprezece.

Pe site-ul operatorului de apă şi canalizare (www.harvíz.ro), în meniul „Proiectele noastre”, planurile conductelor principale pot fi urmărite pe o hartă interactivă, iar în acelaşi loc – pe parcursul execuţiei – vor fi disponibile informaţii şi despre diferitele etape ale implementării.

Proiectul regional Harvíz are o valoare totală de 1,05 miliarde lei şi este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) cu 634 milioane lei, iar Guvernul României contribuie cu 97 milioane lei. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *